În noaptea de duminică spre luni (18-19 mai), doi tineri din Ucraina care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului au fost recuperați de salvamontiști și polițiștii de frontieră.
Peste 750 de studenți, medici și cadre didactice ale Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca au participat duminică, 11 mai 2025, la cea de-a patra ediție a crosului Medic de 10 km, un eveniment sportiv dedicat sănătății, solid
Pompierii au desfășurat, în ultimele 24 de ore, peste 1.500 de intervenții la nivel național, multe dintre acestea fiind desfășurate în județul Cluj, care s-a aflat printre zonele cu cele mai multe solicitări, alături de regiunea București-Ilfov, Vrancea,
Un băiat de doar 11 ani a fost transferat de urgență de la Chișinău la Cluj-Napoca, pentru a primi tratament neurochirurgical specializat. Micuțul avea nevoie de o intervenție de înaltă performanță, care nu putea fi realizată în Republica Moldova
O femeie a fost atacată, duminică, de câini în zona Dealului Cetății, în apropiere de Florești. Victima a suferit mușcături la nivelul gambelor și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un polițist clujean a fost condamnat pentru refuzul de a i se preleva probe biologice după un accident rutier în județul Cluj
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Buzoianu, a prezentat în fața Senatului UMF Cluj Raportul anual privind starea universității, acesta fiind validat în unanimitate. Anul 2024 a avut o semnific
Când asistenta de triaj a refuzat să-i administreze tratamentul, acesta a devenit agresiv, a insultat-o și a amenințat-o.
UMF Cluj a anunțat un program în premieră pentru studenți. Tinerii au posibilitatea de a fi plătiți pentru programele de practică medicală pe care le vor face pe parcursul verii.
Taxele de școlarizare la facultățile de stat din România au atins cote alarmante, rivalizând cu cele ale instituțiilor private. Pentru anul universitar 2025-2026, cele mai mari taxe de școlarizare sunt înregistrate la Universitatea de Medicină și Farmacie
O familie din Bistița își exprimă recunoștința față de cadrele medicale care au salvat viața fetiței lor, Daria, în urma unei situații critice. Mai exact, pe 21 ianuarie 2025
Viitorii candidați interesați de o carieră în domeniul medico-militar au acum oportunitatea de a aplica pentru locurile disponibile la Institutul Medico-Militar, prin Secția de Pregătire Medico-Militară.
UMF Cluj este pe cale de a își deschide o nouă secție, dedicată medicinei militare; dacă această extindere este aprobată, o nouă grupă va fi înființată din tomană.
Incendiu la o hală de producție auto! Peste 80 de persoane s-au autoevacuat. Pompierii au intervenit de urgență
Cei patru constructori români, care au avut aduant afaceri în valoare de 5,2 miliarde de dolari, se vor uni pentru a construi Spitalul Regional din Cluj.
UMF Cluj anunță data admiterii pentru 2025- 13 iulie 2025. Pentru facultățile cu mai puțin de 300 de credite admiterea nu se mai dă prin examen scris. Înscrierile încep în 23 iunie 2025
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a anunțat o schimbare importantă în procesul de admitere pentru programele de studii cu mai puțin de 300 de credite
Doi soți au fost bătuți crunt de un grup de cerșetori în parcarea unui supermarket. Agresorii, lăsați liberi de polițiști
Liderul galeriei Universității Cluj a fost atacat cu un cuțit în plină stradă, în Cluj-Napoca.
Salvamontiștii din întreaga țară au avut o zi de foc! Ieri a fost stabilit un record absolut, nedorit, de victime pe munte!
Operațiune de amploare în prag de Sărbători! Sute de șoferi sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, aspru pedepsiți de oamenii legii
Spitalele din Cluj aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj vor asigura continuitatea asistenței medicale pe întreaga durată a sărbătorilor de iarnă, inclusiv de Crăciun și Revelion.
În această dimineață, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Cojocna și Iuriu de Câmpie. Incidentul a implicat un singur autoturism, iar, din fericire, nu au existat victi
O explozie a avut loc sâmbătă după-amiază, în cartierul Zorilor din Cluj-Napoca. În urma acesteia, două case și o anexă au fost curpinse de flăcări, un bărbat și o femeie având nevoie de asistență medicală
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie de pe strada Vasile Alecsandri din municipiu.
Candidatul PSD la Președinția României, premierul Marcel Ciolacu, preconizează investiții de 2,4 miliarde de euro din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru sporirea accesului la servicii de sănătate.
Centrul medical de permanență din comuna Florești prinde contur! Primarul Bogdan Pivariu a făcut vineri, 15 noiembrie, o vizită pe șantier și a anunțat că lucrările avansează în ritm alert.
Un incident neobișnuit a avut loc în cursa Wizzair Cluj-Barcelona din data de 6 noiembrie 2024.Pe timpul zborului către Spania, în cabina avionului a pătruns un miros pe care membrii echipajului l-au descris ca „puternic și neplăcut”.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe Bulevardul 21 Decembrie. În accident au fost implicate un autoturism, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și un autobuz
Unul dintre proiectele notabile este construcția Spitalului Regional de Urgență din Cluj. Contractul de finanțare pentru proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj a fost semnat în februarie 2024,