Cine sunt sportivele clujence din microbuzul implicat în accidentul cu 10 victime! Antrenorul Cosmin Oltean îi liniștește pe fani și pe părinți

În urmă cu o zi, un microbuz condus de un bărbat din Cluj era implicat într-un accident în județul vecin Mureș. Opt persoane au fost transportate la spital, dintre care 7 tinere minore și un adult. Pe surse s-a „aflat” că tinerele, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, ar fi fost junioarele clubului de fotbal feminin FC Universitatea Cluj. S-a dovedit a fi, de fapt, o confuzie, însă Știri de Cluj a aflat care a fost, de fapt, echipa implicată în acest accident.

Am aflat cine sunt sportivele implicate în accidentul din Mureș!


Prima veste bună, toate tinerele sportive sunt în afara oricărui pericol. „În noaptea de sâmbătă spre duminică, la UCPU-SMURD al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș au fost aduși 7 pacienți minori și un adult, victime ale unui accident rutier. Pacienții au beneficiat de asistență medicală de urgență, în concordanță cu afecțiunile suferite, iar ulterior au plecat la domiciliu”, a explicat situația purtătorul de cuvânt al SCJU Mureș, Mariana Moldovan-Negoiță, pentru Știri de Cluj.

Pe lângă victimele din microbuz, au mai fost două victime șoferul din mașina implicată și copilul pasager. 

Cât despre proveniența sportivelor, acestea sunt legitimate la Leii Câmpia Turzii, un club partener al Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Antrenorul echipei, Cosmin Oltean, ne-a confirmat situația și, mai mult, a explicat de unde s-a iscat confuzia. „Eu sunt antrenor și la echipa mare de rugby feminin a Universității Cluj. De asemenea, la Leii sunt și patron și președinte și antrenor. Confuzia s-a iscat pentru că fetele erau îmbrăcate în treninguri ale Universității Cluj. Există un parteneriat între cele două cluburi. Toate fetele sunt ok, doar câteva au zgârieturi”, a declarat pentru Știri de Cluj antrenorul.

Reprezentanții IPJ Mureș ne-au transmis, de asemenea, că accidentul s-a produs în urma unei clipe de neatenție, după ce unul dintre șoferi nu a acordat prioritate. „La data de 18 aprilie 2026, în jurul orei 22:50, pe DN15, în localitatea Dumbrăvioara, a avut loc un accident rutier între un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Dumbrăvioara, și un autovehicul condus de un bărbat de 45 de ani, din Cluj. În urma accidentului, ambii șoferi, precum și 7 pasageri din autovehicul, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, au suferit leziuni. De asemenea, un alt minor, în vârstă de 14 ani, pasager în autoturism, a fost rănit”, transmiteau cei de la IPJ Mureș imediat după accident.

Începând cu anul 2025, în urma unui parteneriat semnat între cluburile Leii Câmpia Turzii și CS U Cluj-Napoca


Începând cu anul 2025, în urma unui parteneriat semnat între cluburile Leii Câmpia Turzii și CS U Cluj-Napoca, echipa de junioare U18 de la clubul din Câmpia Turzii, activează în competițiile oficiale din anul 2025, sub denumirea de U-Leii Câmpia Turzii. Antrenorul Cosmin Oltean este unul dintre cei mai apreciați antrenori din rugby-ul românesc, fiind nominalizat anul trecut la titlul de „Antrenor/Antrenoare Rugby VII feminin” al „Superlativelor din rugbyul românesc”.

„Sunt onorat să fiu nominalizat alături de nume mari din rugby-ul românesc. Acest lucru mă motivează pentru următorul an să muncesc mai mult și să găsesc soluții pentru a duce Rugby-ul Feminin clujean și cel românesc cât mai sus!”, declara Cosmin Oltean în 2025.

Comentarii Facebook