În raportul de după accidentul aviatic din comuna Horea, la granița județelor Alba și Cluj, salvamontiștii susțin că au pierdut mai mult de 2 ore cu deplasarea la Crucea Iancului, foarte departe de zona în care s-a prăbușit avionul.
ROMATSA nu a acţionat cum trebuie în cazul accidentului aviatic din Cluj, pentru stabilirea zonei de căutare a aeronavei, conform raportului întocmit de vicepremierul Gabriel Oprea.
Pugilistul român Lucian Bute nu a putut lupta în proporție de 100% în partida împotriva haitianului Jean Pascal din cauza unui accident suferit în timpul partidei cu Carl Froch din mai 2012, când acesta a fost eliminat prin KO în runda 5.
Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Ion Burlui, a demisionat, miercuri, după ACCIDENTUL AVIATIC de la CLUJ.
Oficialii STS au precizat că medicul Radu Zamfir nu a dat niciun fel de coordonate geografice în urma apelului la 112, aşa cum acesta a susţinut în cursul zilei de marţi.
Premierul Victor Ponta a anunţat că supravieţuitorii accidentului aviatic din Cluj, dar şi cei care au intervenit pentru salvarea acestora vor primi decoraţii.
Fostul premier Emil Boc a declarat că răniţii din accidentul aviatic de la Cluj puteau fi găsiţi de Ministerul de Interne în 10 minute.
Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață pe DN15, la ieșire din localitatea Luna. Un șofer a intrat cu autoturismul într-un TIR
Medicul Radu Zamfir, cel care a scăpat nevătămat în urma accidentului aviatic de la Cluj și care a dat ajutor răniților, a povestit că a furmizat STS localizarea GPS a telefonului său, prin Google Maps.
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că îi pare rău că accidentul aviatic de la Cluj s-a întâmplat în mandatul său.
Un bărbat a fost accidentat, marți după-amiaza, în jurul orei 17.40, pe strada Traian Vuia, pe trecerea de pietoni de lângă Ambient.
Poliția Română dispune de un soft special de localizare, dar care poate fi folosit doar pentru identificarea locului în care se află infractorii.
Răniții din accidentul aviatic de luni seara au fost găsiți după 6 ore de căutări, dar nu de către ISU, Jandarmerie sau Salvamont, ci de către moții din comuna Horea. Coordonarea prefectului Vușcan a fost criticată.
Medicul Radu Zamfir, cel care a supraviețuit accidentului aviatic din comuna Horea și le-a acordat ajutor răniților, a plecat la București și a făcut primele declarații.
O cruce a fost pusă în apropierea locului în care s-a prăbușit avionul medical, luni după-amiaza, în comuna Horea, Vârful Petroasa.
Salvamontiștii au ajuns la locul epavei prăbușite în comuna Horea, la granița județelor Cluj și Alba, luni seara, în jurul orei 22.30.
Pasiunea Mihaelei Rădulescu pentru sporturile extreme nu este un secret pentru nimeni, însă acesta pare a fi moștenit din familie, fosta prezentatoare fiind crescută într-o familie de iubitori de raliu.
Medicii de la Laboratul de Medicină Legală din Alba Iulia au finalizat autopsiile lui Adrian Iovan și Aurelia Ion, cele două persoane decedate în accidentul aviatic.
PDL Cluj-Napoca solicită demisia prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, pentru incompetenţa de care a dat dovadă în gestionarea tragediei aviatice din Munţii Apuseni
Rezidenta care a murit în accidentul aviatic de la Cluj avea 23 de ani și era ofiter-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucuresti si facea un stagiu de pregatire la Spitalul Fundeni, informeaza MApN.
Imagini cu pilotul Adrian Iovan, încarcerat în avionul medical căzut în comuna Horea, demonstrează cât de dur a fost impactul. IMAGINI FOARTE ŞOCANTE - ATENŢIE
O însoțitoare de zbor care a lucrat cu pilotul Adrian Iovan susține că acesta le jignea pe femeile din echipaj cu fiecare ocazie.
Unul dintre membrii Asociaţia Off-road Transilvania Cluj, care s-a deplasat în Munţii Apuseni pentru căutarea răniţilor din accidentul aviatic, a declarat că au primit coordonate greşite.
Actorul Mihai Bendeac a comentat, pe pagina sa de Facebook, accidentul aviatic de la Cluj,în care pilotul Adrian Iovan și-a pierdut viața, alături de o tânără studentă la medicină.
Ultima înregistrare audio purtată de pilotul Adrian Iovan cu turnul de control de la Sibiu, chiar înainte de accidentul aviatic din Munţii Apuseni, de luni după-amiază, a apărut în presă.
Pădurarii din comuna Horea au reușit să învingă organizarea SMURD și ISU și să îi găsească pe supraviețuitorii accidentului aviatic cu o metodă simplă.
ADRIAN IOVAN, pilotul care a murit luni, 20 ianuarie, în urma unui accident aviatic la Cluj, a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa după ce a trecut de Sibiu.
Cei cinci răniți din accidentul aviatic din zona comunei Horea, județul Cluj, au ajuns la UPU Cluj numai după ora 3.00 dimineața, după 6 ore de când au fost găsiți în pădure.
Au apărut primele fotografii cu epava avionului medical care s-a prăbușit la Poiana Horea.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, a acuzat dur ISU, spunând că a fost o întârziere de 6 ore.