Un motociclist din Alba s-a făcut PRAF în centrul Clujului. A lovit o mașină în Piața Lucian Blaga
Un motociclist de 31 de ani din Alba a produs un grav accident de circulație, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.20, la intersecția Piața Lucian Blaga - strada Gheorghe Şincai.
Un bărbat de 31 de ani, în timp ce conducea o motocicletă dinspre strada Clinicilor, la intersecţie cu strada Gheorghe Şincai, nu a respectat culoarea roşie a semaforului electric şi a pătruns în intersecţie, intrând în coliziune cu un autoturism condus dinspre strada Emil Isac.
În urma coliziunii a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 31 de ani din judeţul Alba.
Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 4.000 lei.
Foto: Arhivă
24 Comentarii