Clujean lovit de mașină pe trecerea de pietoni în Piața Cipariu



Un bărbat a fost lovit de un autoturism, sâmbătă seara, în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, în Piața Cipariu.

La data de 15 martie a.c., ora 19:10, pe strada Miton Lehrer din Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală uşoară a unei persoane.

În fapt, un bărbat de 25 de ani, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Miton Lehrer spre Piaţa Cipariu, a accidentat uşor un bărbat de 31 de ani, care, în calitate de pieton s-a angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, semnalizată cu indicator şi marcaj rutier”, potrivit reprezentanților IPJ Cluj.

În urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au stabilit că șoferul nu consumase băuturi alcoolice.

Poliţiştii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Comentarii Facebook