Unul dintre cei mai mari boxeri ai României se află în comă indusă la spital! Starea sa este critică


Mihai Leu, unul dintre cei mai mari boxeri români, a ajuns la spital în stare gravă, situația lui fiind critică. 

Starea sa este din nou gravă și asta pentru că fostul campion nu i-ar fi ascultat pe medici. Mai exact, în ciuda recomandărilor acestora, bărbatul ar fi plecat din București la Hunedoara, însă imediat după drum stare lui s-a agravat.

Din primele informații, Mihai Leu ar fi suferit o hemoragia puternică și acum se află pe mâinile medicilor. Acesta este în comă indusă, iar cadrele medicale îl pregătesc pentru o nouă intervenție chirurgicală.

„Mihai Leu este în stare foarte gravă, fiind monitorizat în permanență”, a declarat prof. dr. Irinel Popescu.

Rămâne de văzut dacă și de această dată Mihai Leu o să reușească să învingă boala și să iasă, din nou, campion. În urmă cu o lună, atunci când fusese externat, acesta se arăta încrezător, avea o atitudine optimistă și spunea că abia așteaptă să se întoarcă la curse.

Am ajuns acasă. Încă sunt amețit, dar sunt bine. Nu l-am întrebat exact pe domnul doctor Irinel Popescu ce am avut. Dânsul știe mai bine. M-a salvat de atâtea ori. Rămân în București până zice dânsul, să mă recuperez. După ce mă recuperez, abia aștept să particip iar la curse”, ne declara la acea vreme Mihai Leu.

Reamintim că Mihai Leu a mai fost internat la Spitalul Fundeni și anul trecut, din cauza unor complicații intervenite în ceea ce privește stentul de la rinichi. Acesta a fost diagnosticat cu cancer la colon în anul 2014, în urma unor analize amănunțite, la o clinică privată din Viena. El a trecut apoi printr-o perioadă lungă de recuperare și tratament în România, suferind și mai multe intervenții chirurgicale, notează cancan.ro. 


Comentarii Facebook