Se naște o nouă rivalitate în fotbalul clujean! Universitatea Cluj și-a făcut echipă de fotbal feminin, ambițiile sunt uriașe
Universitatea Cluj a decis ca din 2025 să treacă la un alt nivel, o reorganizare radicală în special la nivelul Academiei FC Universitatea Cluj. Mai mult, conducătorii „șepcilor roșii” au decis că e timpul ca Universitatea Cluj să aibă o formație de top în fotbalul feminin.
Un sector dominat copios de Olimpia Cluj, formație care a câștigat titlul de 12 ori, însă care nu a reușit să atragă niciodată o bază semnificativă de fani. Nu a fost de folos nici asocierea recentă dintre Olimpia Cluj și Universitatea Cluj, fanii simțind că nu e tocmai o echipă „curată” care să îi reprezinte. Așadar, șanse mari ca în următorii ani să avem o nouă rivalitate în fotbalul clujean, între Olimpia Cluj și Universitatea Cluj.
Conform surselor Știri de Cluj, conducerea Universității Cluj a renunțat la protocolul de colaborare cu Olimpia Cluj și se va axa pe propria echipă, într-un campionat unde cu investiții mult mai mici ca la fotbal masculin poți obține performanțe notabile.
Așadar, pe modelul Academiei FC Universitatea Cluj, unde s-a renunțat la asocieri și colaborări cu alte școli de fotbal, echipa de fotbal feminin a Universității Cluj pornește la drum cu ambiții mari. Primul pas, înființarea grupelor de junioare care să fie aliniate cu standardele UEFA, urmând ca mai apoi obiectivul să fie, în cel mai scurt timp, titlul de campioană.
Înscrierile au început deja pentru categoriile de junioare WU17 (născute în 2009-2010), WU15 (născute în 2011-2012), WU13 (născute în 2013-2014) și WU11 (născute în 2015-2016). Primul trial de selecție a avut loc în data de 20 iunie 2025 pe Terenul 2 din Parcul Sportiv „Dr. Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, însă tinerele pasionate de fotbal care doresc să îmbrace tricoul alb-negru o pot face completând formularul de înscriere pus la dispoziție de club. Tinerele fotbaliste care vor trece de selecție nu vor plăti nicio taxă pentru a îmbrăca tricoul Universității Cluj.
1 Comentariu
Inca inainte de succesele CFR, Clujul a avut o echipa care a adus glorie orasului la fotbal feminin. Olimpia Cluj a castigat sapte titluri de campioana. Pinguinii vor s-o "topeasca" si sa adune tinerele practiciene ale unei vechi meserii sub culorile si cutiile cu gunoi lasate mostenire de Busca si AMP. Dar-ar strechea in voi de pinguini!