Scandal la FRF. Un candidat la șefia Federației face reclamații la UEFA



Vasile Avram, candidat pentru funcția de președinte al FRF, a anunțat luni, la Casa Fotbalului, că va transmite secretarului general al UEFA o sesizare privind nereguli ale Federaţiei Române de Fotbal în organizarea alegerilor de pe 5 martie.

Avram susține că FRF are mai multe nereguli în modul în care organizează alegerile.

"Intrăm în linie dreaptă pentru candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal. În 30 de zile, electorii îşi vor alege preşedintele. În urmă cu o săptămână am depus la sediul FRF o notificare prin care am sesizat anumite nereguli, am cerut FRF să ia nişte măsuri precum să se înceteze susţinerea de către personalul federaţiei a unui candidat, să se publice listele cu toate structurile sportive afiliate şi persoanele cu drept de vot, să se publice buletinele de vot, am cerut suspendarea din funcţie a secretarului general pentru că se află într-un conflict de interese, fiind şef de campanie al lui Gică Popescu. Sunt nişte lucruri normal care ar trebui să se întâmple. Această notificare urmează a fi tradusă şi o voi transmite către UEFA pentru a sesiza organismele abilitate şi pentru a lua măsurile care se impun. Din punctul meu de vedere această competiţie trebuie să aibă loc într-un mod democratic şi liber", a declarat Avram, care a depus, luni, la Casa Fotbalului, dosarul de candidatură pentru postul de preşedinte al FRF, potrivit Mediafax.

Preşedintele Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti este de părere că prezența unui reprezentant UEFa la alegeri este esențial.

"Consider necesară prezenţa unui reprezentant al UEFA la aceste alegeri pentru că federaţia nu s-a grăbit să ia măsurile care se cuvin. Am înţeles că sâmbătă a fost un Comitet Executiv, dar membrii nu au fost informaţi şi nu s-a pus pe ordinea de zi. Voi trimite sesizarea la secretarul general şi la departamentul de relaţii cu asociaţiile naţionale", a mai spus Avram.

Comentarii Facebook