Ştiri      Sport
Patronul CFR Cluj a fost primit în vizită privată de Papa de la Roma. Cu cine a mers Neluțu Varga la Sfântul Scaun FOTO/VIDEO

Patronul echipei CFR Cluj, Neluțu Varga, a avut parte de o experiență specială în aceste zile, când a efectuat o vizită la Vatican. Însoțit de agentul Pietro Chiodi, Varga a participat la o întâlnire privată cu Papa Francisc.

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce CFR Cluj a pierdut meciul cu Universitatea Cluj. Balaj: ,,Depinde în primul rând de jucători”

La începutul săptămânii CFR Cluj a fost învinsă de rivala ,,U” Cluj, în etapa 19 din Superligă, scor 3-2. După partidă, au apărut zvonuri potrivit cărora antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu ar urma să fie demis.

Mircea Lucescu, precaut după ce și-a aflat adversarele din preliminariile pentru Cupa Mondială: ,,E o grupă care se joacă”

România și-a aflat adversarele din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026. ,,Tricolorii” au avut parte de un mare noroc la tragerea la sorți.

România și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului Mondial. Noroc IMENS pentru ,,tricolori”

Tragerea la sorți pentru pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026 au avut loc la Zurich.

CFR Cluj a răspuns la oferta trimisă de FCSB pentru Louis Munteanu: ,,Îți dai seama ce pățesc”

CFR Cluj a oferit un răspuns după ce FCSB l-a ofertat pe atacantul Louis Munteanu, în urmă cu câteva zile.

FCSB s-a calificat în primăvara europeană! „Roș-albaștrii” au adunat un coeficient important pentru România în cupele europene

FCSB a reușit să își asigure calificarea în primăvara europeană după ce a obținut un punct împotriva echipei din Bundesliga, Hoffenheim. „Roș-albaștrii” pot spera la o calificare chiar în ,,optimi”

VIDEO Cel mai drăgălaș fan U-BT Cluj-Napoca. A scris pe o pancartă ce își dorește de la Moș Crăciun: ,,Dragă moșule, de sărbători vreau...”

U-BT Banca Transilvania a reușit să se impună cu scorul de 89-86 împotriva echipei JL Bourg, fiind la prima victorie în fața echipei din Franța.

Ronaldinho vine la Cluj-Napoca! Ce va face la Cluj vedeta internațională a fotbalului mondial

Organizatorii anunță că biletele pentru acest eveniment sunt limitate, cu doar 9.000 de locuri disponibile la BTarena. Pre-înregistrările pentru bilete vor începe pe 12 decembrie, la ora 14:00, iar vânzarea acestora va începe pe 17 decembrie,

Mamadou Thiam și Gabriel Simion, despre obiectivele “U” Cluj până la finalul anului: ,,Să luăm maximum de puncte”

Universitatea Cluj urmează să joace ultimul meci din acest an de pe Cluj Arena împotriva celor de la Petrolul Ploiești, sâmbătă, de la ora 20:00.

Daniel Bîrligea, ,,fabrică” de bani pentru CFR Cluj. Ce sumă ar încasa formația din Gruia dintr-un viitor transfer

Două milioane de euro a plătit Gigi Becali pentru transferul lui Daniel Bîrligea, 24 de ani, de la CFR Cluj, în septembrie 2024.

Mihai Silvășan, antrenorul U-BT Cluj-Napoca, după prima victorie împotriva JL Bourg: ,,Sala este un punct forte pentru noi”

U-BT Cluj-Napoca a reușit să o învingă pe JL Bourg la finalul unui meci strâns și intens. Baschetbaliștii lui “U” s-au impus cu o diferență de 3 puncte, tabela la final

Victorie DRAMATICĂ a lui U BT Cluj în fața francezilor de la JL Bourg.  Meci și atmosferă de senzație VIDEO

U-BT Cluj-Napoca a obținut miercuri a 6-a victorie în actuala stagiune a BKT EuroCup

Neluțu Varga s-a hotărât! Ce se va întâmpla cu Dan Petrescu, după înfrângerea cu Universitatea Cluj

Cristi Balaj a dezvăluit cât plătește CFR Cluj pentru a menține un gazon de calitate: ,,Am văzut stadioane pe care terenul de joc arată dezamăgitor”

Pentru CFR Cluj urmează o deplasare împotriva Unirea Slobozia, duminică, de la ora 16:00. Cristi Balaj, președintele clubului a discutat despre condițiile terenurilor din România

„Prognoza meteo” indică un adevărat spectacol în cinstea a 10 ani de BT Arena! Surpriză de proporții pregătită de organizatori

„Prognoza meteo” indică un adevărat spectacol în cinstea a 10 ani de BT Arena! Surpriză de proporții pregătită de organizatori.

Spectacol de zile mari al CFR-iștilor pe Cluj Arena! Suporterii din Gruia au umplut sectoarele oferite pentru marele derby: „Jos pălăria tuturor”

Pugilistul clujean Marius Antonietti a dat marea lovitură în Ungaria! A adus centura UBO Intercontinental la Cluj: „Am obiective mari pentru viitor”

Pugilistul clujean Marius Antonietti a adus titlul UBO Intercontinental la Cluj: „Am obiective mari pentru viitor”

Louis Munteanu este dorit de FCSB. Gigi Becali a făcut o ofertă pentru atacantul de la CFR Cluj: ,,E un jucător valoros și îl vreau”

Louis Munteanu este dorit de către FCSB, iar patronul Gigi Becali a făcut o ofertă pentru atacantul de la CFR Cluj.

Replica lui Neluțu Sabău, după ce Dumitru Dragomir ar fi acuzat un blat în derby-ul Clujului: ,,Nu poți să vii să faci o astfel de declarație”

Universitatea Cluj a reușit să se impună în derby-ul Clujului, cu scorul de 3-2, în fața celor de la CFR Cluj, pe Cluj Arena. ,,Studenții” au reușit să revină după această victorie înapoi în fruntea clasamentului.

Derby câștigat pe teren, dar și la glume! Fanii „U” Cluj îi ironizează pe cei de la CFR Cluj: „Toți încap într-un chioș de ziare”

CFR Cluj a transmis un mesaj emoționant tuturor fanilor, după înfrângerea cu „U” Cluj: „Nu vom lăsa un meci să strice tot ce am construit în acest sezon”

Atmosferă incendiară pe Cluj Arena! Fanii „STUDENȚILOR”, adevărații câștigători ai serii: „Cluj-Napoca suntem noi” FOTO/VIDEO

Neluțu Varga, pregătit să facă o schimbare radicală după înfrângerea cu „U” Cluj. Zilele lui Dan Petrescu sunt numărate

Dan Petrescu a dezvăluit motivul pentru care CFR a pierdut derby-ul Clujului: ,,Eram filmați. Nu am făcut faze fixe”

“U" Cluj - CFR Cluj 3-2. Dan Petrescu, antrenorul formației din Gruia, a analizat eșecul din derby-ul local și a fost dezamăgit de golurile primite din faze fixe de la Masoero.

Mitică Dragomir spune că știe cine va câștiga derby-ului dintre „U” Cluj și CFR Cluj: ,,A fost o înțelegere. Aș pune bani ca lumea”

Derby-ul Clujului va avea loc în această seară de la ora 20:30, pe Cluj Arena, unde se anunță o atmosferă incendiară. Înainte de confruntarea directă, “U” Cluj se află pe locul 4

Gigi Becali, derapaj la adresa Universității Cluj. S-a legat direct de Ovidiu Sabău:,,Iehova se distrează cu ei”

Derby-ul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj va avea loc astăzi, de la ora 20:30, pe Cluj Arena. Peste 20.000 de suporteri sunt așteptați pentru unul dintre cele mai incendiare

„Șepcile roșii” caută o nouă victorie în derby-ul cu rivala CFR Cluj! Se anunță un duel de foc pe Cluj Arena

Clujul se pregătește pentru derby-ul care împarte orașul în două: „U” Cluj vs CFR Cluj, care se va disputa luni, 9 decembrie, de la ora 20:30 pentru a a 85-a oară în istoria celor două formații.

David Popovici a apărut pe coperta prestigioasei L’Equipe. Doar Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi au mai reușit această performanță - FOTO

După Nadia Comăneci și Gică Hagi, David Popovici e al treilea sportiv român care a reușit să ajungă pe coperta prestigioasei publicații franceze L'Equipe.

Peluza Șepcile Roșii aprinde spiritele înaintea derby-ului dintre „U” Cluj și CFR Cluj: „Când veniți la noi, plângeți. Voi nu existați”

Momente de panică la un meci de ieri din Superliga. Un jucător s-a prăbușit din senin pe gazon și a fost dus de ambulanță VIDEO

Stoperul Yohan Roche, în vârstă de 27 de ani, a fost transportat de urgență la spital, după ce s-a prăbușit pe gazon în minutul 13.