Cristi Balaj, verdict clar după finala Cupei României. Președintele CFR-ului a spus adevărul: „Anumite meciuri se câștigă și suferind”
Cristi Balaj, președintele clubului CFR Cluj a declarat că meciul din finala Cupei României, pe care l-au câștigat mpotriva lui Hermannstadt cu scorul de 3-2, a fost solicitant atât fizic, cât și psihic.
Fostul arbitru FIFA a subliniat că jucătorii antrenați de Dan Petrescu au simțit prețul efortului mai ales în ultimele 15 minute de joc, pe care le-a descris drept o adevărată luptă pentru menținerea scorului. Balaj a remarcat că uneori pentru a câștiga nu este nevoie de calitate, ci și de capacitatea de a persevera în momentele provocatoare.
„Suntem bucuroși că am câștigat. Echipa a avut o oarecare stare de oboseală. A fost un meci în care am dominat tot timpul, cu excepția ultimelor 15 minute în care am suferit. Hermannstadt a demonstrat și aseară că a meritat să ajungă în finala Cupei României. Îi felicităm pe această cale încă o dată”, a spus Balaj.
De asemenea, fostul arbitru a mai precizat că anumite meciuri se câștigă și suferind, explicând că CFR Cluj a fost aproape să fie egalată în ultimele minute de joc.
„După care am avut 3-1 și a fost acea neatenție, cu primirea golului al cincilea al meciului. S-a făcut 3-2 și din momentul acela am suferit, dar am jucat frumos la FCSB și n-am câștigat. La fel și în alte partide unde n-am știut să facem ce am făcut aseară. Anumite meciuri se câștigă și suferind”, a declarat Cristi Balaj, notează fanatik.ro.
1 Comentariu