Alex Chipciu, mesaj clar după ce Nicușor Dan a devenit președintele României: „Suntem o singură Românie, nu o Românie împărțită în două”
Alex Chipciu, căpitanul Universității Cluj, a declarat că a stat cu ochii pe site-urile de politică în ziua votului și se aștepta la un asemenea deznodământ, cu Nicușor Dan președinte.
„Am fost să votez și am stat cu ochii pe site-urile de politică. Am ieșit la o masă cu colegii, și toți am așteptat doar atât: după ce ne-am calificat în Europa, să rămânem în Europa și cu țara. Sincer, mă așteptam să fie rezultatul acesta. Am avut mare încredere ca românii se vor mobiliza și vor răsturna situația din primul tur. Ar fi fost păcat pentru oamenii care au plătit cu sânge și cu prețul vieții în 1989, pentru libertate și democrație. A ieșit cum doream", a declarat Alex Chipciu.
Totodată, fotbalistul a mai precizat că suntem o singură Românie, nu o Românie împărțită în două.
"E necesar să realizăm că un singur om nu poate schimba totul de unul singur. Ține de noi să ne apărăm democrația, să nu o mai punem la îndoială. Și, în același timp... Să avem grijă și de oamenii care au greutăți, să-i ajutăm în privința educației, mai ales în mediul rural. Suntem o singură Românie, nu o Românie împărțită în două, nu suntem deștepți și proști, nu trebuie să mai fim pro-europeni sau pro-ruși. Doar așa putem deveni o națiune puternică. Și mai vreau să adaug ceva. Mi-am susținut ideile înainte să aflu cine e președintele. Cu toate riscurile asumate", a mai spus Chipciu, potrivit gsp.ro.
10 Comentarii
Președintele Curții Constituționale A României, Marian Enache Are Dosar Penal, Din Această Cauză Se Fraudează Orice Fel De Alegeri În România Și Se Încalcă Constituția României, Și Tot Din Această Cauză România Funcționează Prost De 35 De Ani, Pentru Că: Toți Politicienii Și Judecătorii Din România Au Dosar Penal Și Sunt Corupți Până În Măduva… Citeste mai departe

CARTONAȘ ROȘU EȘTI JALNIC BATE LOPTA PE MAIDAN PÎNĂ MAI POȚI
@U RAA: Președintele Curții Constituționale A României, Marian Enache Are Dosar Penal, Din Această Cauză Se Fraudează Orice Fel De Alegeri În România Și Se Încalcă Constituția României, Și Tot Din Această Cauză România Funcționează Prost De 35 De Ani, Pentru Că: Toți Politicienii Și Judecătorii Din România Au Dosar Penal Și Sunt Corupți Până În… Citeste mai departe
Da unul care fuge după o minge știi multe știe și unde este România io asa știam ca România este în Australia mare dește Cirpiciu
@Eu : Președintele Curții Constituționale A României, Marian Enache Are Dosar Penal, Din Această Cauză Se Fraudează Orice Fel De Alegeri În România Și Se Încalcă Constituția României, Și Tot Din Această Cauză România Funcționează Prost De 35 De Ani, Pentru Că: Toți Politicienii Și Judecătorii Din România Au Dosar Penal Și Sunt Corupți Până În Măduva… Citeste mai departe
Vai ce inteligent ești da cu țară unde ai trăit în Africa
@Ĺĺjjjj: Președintele Curții Constituționale A României, Marian Enache Are Dosar Penal, Din Această Cauză Se Fraudează Orice Fel De Alegeri În România Și Se Încalcă Constituția României, Și Tot Din Această Cauză România Funcționează Prost De 35 De Ani, Pentru Că: Toți Politicienii Și Judecătorii Din România Au Dosar Penal Și Sunt Corupți Până În… Citeste mai departe