Lotul U Cluj s-a reunit, dar e CRIZĂ! În echipă sunt 5 juniori de 18 ani, iar cazările se fac la ”tabere școlare”


Lotul U Cluj s-a reunit luni, 14 ianuarie, pe Cluj Arena. Deși are 5 juniori în echipă, antrenorul Marius Popescu este încrezător că va reuși să se mențină în Liga 1.

Suntem aproape de normalitate, vorbind numeric. Avem 4 -5 juniori. Avem doi jucători care au terminat junioratul, dar erau împrumutați. Au revenit. I-am rechemat pentru că aveam opțiunea aceasta. Toți jucătorii români s-au întors. Am pierdut jucătorii străini. Știți situația lor că erau împrumutați. Așteptăm să ne îmbunătățim valoric. Să aducem 3-4 jucători.

Am rezolvat cazarea și masa. Intrăm în normalitate. Perioada care urmează e foarte grea si din punct de vedere sportiv și din punct de vedere a clubului, ca situație financiară”, a precizat Marius Popescu.

Antrenorul a mai precizat că unii jucători vor locui în chirie, dar alții vor sta la ”Tabere școlare”. ”Pentru câțiva jucători am reușit să facem să își păstreze apartamentele. Câțiva vor sta cu ajutorul domnului Răduță la tabere. Sper să obținem și dincolo locuri, la Parcul Babeș la hotelul UBB. Sunt oameni de bine. E foarte importantă alimentația. Sperăm să rezolvăm și vitaminizarea. 

Îmi doresc să facem un cantonament. L-am produs. S-ar părea că se vor ivi niște ocazii”, a mai spus antrenorul.

Marius Popescu a mai afirmat că a reușit să stea de vorbă și cu patronii echipei. ”Am reușit să vorbesc în ultimele zile cu patronii. Am apelat și mi s-a răspuns. E bine asta. Am făcut un pas și am ajuns la o concluzie.

I-am spus lui Ioan Mărginean că vreau să achite utilitățile la baza Dan Anca și în cel mai scurt timp să ajungem la un numitor comun cu plata salariilor. El a spus că încearcă să rezolve. Eu am spus că este imperios necesar”, a mai spus Papi.

Tehnicianul crede că, deși are în echipă jucători de 18 ani, va reuși să facă față în Liga 1. ”Suntem aici și credem în șansa noastră. Am pierdut niște jucători importanți, dar eu sper în șansa noastră. Depindem și de strategia clubului”, a mai spus Marius Popescu.

Comentarii Facebook