Jucatorii de la U Cluj, "interzisi" pe Cluj Arena!


Jucatorii de la U Cluj ar fi trebuit sa viziteze, vineri, stadionul "Cluj Arena" de la ora 11.30, dar evenimentul s-a amanat.

Purtatorul de cuvant al clubului U Cluj, Catalin Suciu, a declarat la intrarea in stadionul "Cluj Arena" ca au fost instiintati ca "azi nu putem vizita stadionul cu echipa".

Surse din cadrul echipei sustin ca vizita a fost anulata pentru ca stadionul ar fi urma sa fie vizitat de ministrul Dezvoltarii Regionale, Elena Udrea.

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Alin Tise, a declarat pentru Stiri de Cluj ca accesul pe stadion nu a fost permis pentru ca vizita nu a fost anuntata din timp. "Domnul Walter a vizitat joi stadionul si nu ne-a spus nimic despre faptul ca jucatorii ar vrea sa vada stadionul. Nu se poate organiza asa ceva de pe o ora pe alta. Trebuie timp si le vom permite accesul cand vom fi instiintati din vreme. Trebuie facut un traseu si muncitorii sa stie ca vine un grup", a declarat Alin Tise.

Presedintele CJ Cluj a mai spus ca nu stie nimic despre informatia ca Elena Udrea ar urma sa viziteze stadionul. "Va rog sa ii intrebati pe cei de la U Cluj, care sustin ca ministrul Dezvoltarii ar fi urmat sa viziteze stadionul, de unde stiu asta. Noi nu le-am spus asa ceva. Oricum, vizita unui ministru se face cu stiinta noastra", a mai spus Alin Tise.

Ajnuntul ca jucatorii de la U Cluj vor vizita vineri de la ora 11.30 stadionul municipal "Cluj Arena" a fost facut chiar de patronul echipei, Florian Walter.

 

Citeste si...

Florian Walter, stapan pe stadionul lui Tise? "CFR nu are ce cauta pe Cluj Arena" VIDEO

Comentarii Facebook