Fostul CFR - ist, Andrei Mureșan, primele declarații la U Cluj: ”Am o datorie față de U Cluj!”


U Cluj are un nou fundaș, în persoana lui Andrei Mureșan, un fost jucător al CFR Cluj, care s-a întors pe final de carieră la clubul unde s-a lansat.

Am avut nevoie de o schimbare. Ultima jumătate de an nu a fost foarte bună pentru mine și mă simțeam inutil. Vreau să mă bucur de ultimii ani din cariera de fotbalist și de asta m-am întors acasă. Am mai jucat la acest club, m-a lansat ca fotbalist și am o datorie față de Universitatea. Sper ca prin evoluțiile pe care le voi avea suporterii să treacă peste trecutul meu la CFR”, a declarat Andrei Muresan, conform sportulclujean.ro.

Antrenorul U Cluj, Adrian Falub, a spus că nu se poate vorbi despre promovare. ”Noi vrem să rămânem acum în Liga 2 și să facem o echipă pentru Liga 1”, a spus acesta.
Am făcut și niște transferuri, vom mai face. Andrei Mureșan a venit, se știe deja, Neciu, juniorul Penescu, Ștefănescu și Barbu, doi mijlocași. Căutăm doi atacanți. Cu fundașul Kay dorim să reziliem sau dacă nu vrea i-am propus să continue, dar pe un alt salar, să își câștige salariul pe teren”, a declarat antrenorul clujenilor.

Comentarii Facebook