Duminica 13 Octombrie

Un permis de conducere cumparat din Ungaria de rromii retinuti la Cluj costa 3.000 de euro

Rromii retinuti la Cluj in dosarul "traducatorul" plateau sume cuprinse intre 2.000 si 3.000 de euro pentru obtinerea unui permis de conducere. 17 persoane au fost arestate miercuri, pe 29 de zile, de judecatorii de la Tribunalul Cluj.

Potrivit procurorilor DNA Cluj, reteaua era condusa de Radu Budai si Janos Varga, care incasau banii si facilitau obtinerea documentelor care sa ateste faptul ca rromii au locuit si lucrat timp de 6 luni in Ungaria. Reteaua se baza insa pe un traducator si pe directorul unei scoli de soferi, care ii ajutau pe rromi sa isi obtina permisul de conducere.

 

Translatorul ii insotea pe cetatenii romani la proba teoretica si raspundea pentru ei la intrebari, iar la proba practica directorul scolii de soferi statea in autoturism si le spunea in limba romana ce sa faca pentru a nu gresi.

Anchetatorii sustin ca astfel 15 din cei 17 rromi retinuti la Cluj si-au obtinut permisul. Majoritatea acestora nu stiau nici sa scrie, nici sa citeasca, dar contra cost, in perioada iulie - decembrie 2009, si-au luat permisul de conducere. 

Din retea mai faceau parte doi barbati care ii transportau pe rromi pana in Ungaria si care sunt cercetati pentru complicitate la trafic de influenta. Radu Budai si Janos Varga, cei care se ocupau de toate detaliile "afacerii" cu permise de conducere, sunt acuzati de trafic de influenta. Rromii din Salaj si Bihor, arestati de judecatorii de la Tribunalul Cluj, sunt acuzati de cumparare de influenta.

Comentarii Facebook