Joi 22 Aprilie

Un dejean de 18 ani, marele câștigător al unui prestigios concurs culinar din Franța


Dejeanul Mocan Emanuel, în vârstă de 18 ani, a devenit recent primul junior chef din România care a câştigat concursul internaţional “Chefs en or” desfăşurat la Paris.

Mocan Emanuel, reprezentantul României, a produs o mare surpriză la concursul de gătit organizat în Franţa. Dejeanul i-a lăsat cu gura căscată pe juraţii francezi, după ce le-a prezentat un preparat la care a exersat la Dej, scrie dejeanul.ro.

Tânărul mprturisește că a pregătit un preparat din ingrediente simple, însă care a fost gătit într-un mod complex, astfel încât să iasă în evidenţă. Preparatul a fost compus din muşchi de vită cu un pat de piureuri din morcovi şi mazăre, un ştrudel cu hribi şi stafide şi o dulceaţă de sfeclă cu ghimbir, alături de un sos Béarnaise cu asparagus şi hribi sote.

Pentru mine a fost doar primul pas mare făcut la un concurs internaţional. Deja am primit oferte să învăţ în străinătate. Ca şi premiu la concursul Chefs en or am câştigat o bursă de studiu în Miami, la prestigioasa universitate Johnson & Wales, specializată în arta gastronomică. O să mai particip la concursuri şi o să reprezint mândru România“ a declarat Mocan Emanuel pentru Dejeanul.ro.

Adolescentul și-a descoperit pasiunea pentru gătit încă de la vârsta de 13 ani, când își petrecea timpul prin bucătărie, alături de mama sa. Acesta a reușit apoi să își convingă părinții să îl lase să devină ajutor de bucătar la un hotel-restaurant din Dej.

Comentarii Facebook