Studenții de la UBB Cluj nu au primit încă banii de burse

 

Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca nu a primit încă fondurile pentru plata burselor pentru studenți.

 

Am luat act de întârzierea dispunerii unei alocaţii bugetare pentru fondul de burse al Universităţii „Babeş-Bolyai”. În consecinţă, v-am solicitat public să luaţi măsurile necesare în vederea alocării fondurilor pentru bursele de merit, de studiu şi de ajutor social. În ciuda acestei sesizări realizate în mod public, nu aţi luat nicio măsură în vederea soluţionării acestei probleme.

 

Ne aflăm la începutul celei de-a şasea săptămâni a anului universitar, iar conform regulamentului UBB de acordare a burselor, până în acest moment trebuiau finalizate listele cu studenţii beneficiari ai uneia dintre cele trei tipuri de burse şi trebuia demarată procedura de virare a banilor pe carduri. Pentru ca procedura standard să-şi urmeze cursul natural, universitatea trebuia să primească de la instituţia condusă de dumneavoastră, în calitate de sursă de finanţare, fondul de burse disponibil”, a declarat deputatul Perru Călian.

 

Din cauza întârzierilor în finalizarea proiectului de buget de către Guvernul pe care îl conduceţi, procesul de acordare a burselor stagnează într-o fază incipientă. Întrucât a doua prioritate a programului dumneavoastră de guvernare constă în repararea inechităţilor sociale, observăm din nou o inconsistenţă între ceea ce aţi promis şi ceea ce se întâmplă în acest sens.

 

Soluţionarea problemei burselor este imperativă, cu precădere în cazul burselor de ajutor social, atât de necesare pentru asigurarea mijloacelor de întreţinere a studenţilor care se încadrează în această categorie”, a mai spus parlamentarul, care cere luarea măsurilor.

 

Petru Călian: UBB Cluj nu mai are bani de burse pentru că Ponta nu alocă bani

Comentarii Facebook