Scandal de PLAGIAT la Radio Cluj. Singurul CANDIDAT pentru șefia RADIO Cluj și-a PLAGIAT cu brio un coleg

 

Unicul candidat pentru șefia Studiului Teritorial al Radio Cluj, Bogdan Roşca, este acuzat că şi-a plagit în mod grosolan lucrarea diplomă. 

 

O simplă lectură a lucrării de diplomă semnată de Bogdan Roşca, cu titlul ”Politica prin Televiziune” arată faptul că este copiată în proporţie de 99 la sută din lucrarea de licenţă ”Campaniile Prezidenţiale Televizate”, semnată de Ioan Mihai Miclăuș. Culmea cei doi sunt colegi la Studioul de Radio Cluj. Bogdan Roșca a absolvit cursurile Universităţii Avram Iancu din Cluj-Napoca, în anul 1998, dar a susţinut examenul de stat la Universitatea Babeş Bolyai. Colegul lui Roşca, Mihai Miclăuş a absolvit, în anul 1997, cursurile Facultăţii de Ştiințe Politice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii Babey Bolyai, deci el este cel care deţine lucrarea originală.

 

Deja, mai multe persoane au reclamat la Consiliul de Etică din cadrul UBB Cluj, faptul că Roşca a copiat lucrarea colegului său, iar pe urmă a prezentat-o ca fiind opera lui, fără a cita la bibliografie sau notele. Culmea este faptul că Bogdan Roşca a copiat în întregime şi bibliografia din lucrarea lui Mihai Miclăuş.

 

Dacă membrii Comisiei de Etică din cadrul UBB vor ajunge la concluzia că lucrarea lui Bogdan Roşca este un plagiat, aceştia vor putea să îi retragă acestuia diploma de licenţă. Dacă acest lucru se va întâmpla, Bogdan Roșca ar putea fi dat afară de la Radio Cluj așa cum s-a întâmplat cu 150 de pompieri de la ISU Constanța care au fost încadrați cu acte false.

 

Rectorul UBB nu a putut fi contactat pentru a explica cum funcţionează Comisia de Etică şi ce decizii poate adopta.

 

Şi mai interesant este faptul că profesorul care a semnat referatul asupra lucrării de licenţă a studentului Bogdan Roşca este celebrul profesor universitar şi sociolog de talie naţională Vasile Dâncu. În referat, Vasile Dâncu aprecia că ”lucrarea lui Bogdan Roşca este dovada maturizării unui student de excepţie. Având ca temă comunicarea politică şi specificul televiziunii, autorul tratează problema într-un mediu interdiciplinar, comunicaţional, jurnalistic şi sociologic. Demersul absolventului este deosebit de riguros şi de o amplitudine deosebită. Nu este specifică unor cercetări la nivel şcolar chiar dacă este vorba de student. El abordează marile sisteme de televiziune din lume dintr-o perspectivă organizaţional - sistemică pentru a putea circumscrie, cu ajutorul acestora nişte modele, spaţiului televizional românesc, în contextul bătăliilor constituţional cu caracter politic. Propun comisiei acordarea notei maxime 10”, scria Vasile Dâncu, în documentul semnat 15 februarie 1998, fapt ce indică că studentul Bogdan Roşca a susţinut examenul de licenţă în sesiunea de iarnă.

 

Concursul de ocupare a funcţiei de director al Studiului de Radio Cluj pare a fi făcut cu dedicaţie. În paralel cu concursul pentru Studiul din Cluj, conducerea Societăţii Naţionale de Radiodifuziune a scos la concurs şi postul de director al Studioului din Timişoara. Deşi sunt funcţii similare, cerinţele sunt diferite. Mai exact, în timp ce pentru postul din Timişoara, sunt prevăzute expres ca şi condiţii eliminatorii: vechime în domeniul serviciilor media audiovizuale - minim cinci ani şi experienţă managerială minim un an, dovedită cu acte, pentru Studioul din Cluj, cerinţele sunt mult mai relaxate, făcute parcă expres pentru un anume candidat: vechime minimă în domeniul serviciilor media audiovizuale -  crearea şi producţia programelor de radiodifuziune şi televiziune - minim cinci ani şi experienţă managerială. 

 

Cum Bogdan Roşca nu are experienţă managerială, decât trei luni, de când a fost numit director intrimar ca urmare a trecerii pe linie moartă a fostului directorul Florin Zaharescu, dar nici nu i se cere o anumică experiență managerială atunci acesta poate candida liniștit.

 

În 2011, Bogdan Roșca a fost un fel de purtător de cuvânt al echipajului de raliu Edwin Keleti/Victor Ponta. 

 

Conform unor surse, Bogdan Roșca a cerut lucrarea colegului său pentru a o lectura, nu pentru a o reproduce.

 

În galeria foto sunt copii după cele două lucrări de diplomă, fiind reproduse pasaje întregi.

Comentarii Facebook