Samsung vine la RIUF Cluj 2011, Romanian International University Fair


Gigantul Samsung este invitat la Romanian International University Fair la o serie de workshop-uri .

 

"Samsung Romania, partener national al RIUF 2011, va da startul pe data de 22 Octombrie (prima zi de RIUF) unei caravane educationale care are ca scop sustinerea dezvoltarii tinerilor care fac primii pasi in cariera. Caravana educationala Samsung Romania va fi prezenta la targurile RIUF din Bucuresti si Cluj, precum si in principalele liceele din tara, si va aduce in fata elevilor oameni de succes din diverse domenii (cercetare de piata, resurse umane, publicitate) care le vor impartasi din experienta lor si le vor da idei despre job-urile si tendintele zilei de maine", au declarat reprezentatii Samsung.

 

Targul isi deschide portile pentru vizitatori in data de 25 octombrie la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca, iar printre invitati se numara reprezentantii Princeton University, Malmo University, Tilburg University, University of Worcester, Central European University, BI Norwegian Business School, dar si alte universitati.

"La RIUF vor fi sustinute o serie de seminarii, workshop-uri si prezentari care au rolul de a descrie sistemele de invatamant straine sau de a ilustra oportunitati existente pentru studentii care aleg sa studieze in Romania. Astfel, participantii vor beneficia de informatii despre organizarea studiilor superioare, oportunitati pentru studenti si modalitati de finantare in Franta, Germania, Suedia si chiar SUA. Cei care doresc sa ia parte la aceste seminarii trebuie sa se inscrie pe site-ul evenimentului la sectiunea Prezentari. inscrierile pe site ofera loc prioritar la seminarii si workshop-uri, iar accesul la ele este gratuit pentru toti vizitatorii RIUF", a precizat Maria Tusa, coordonator PR RIUF Cluj 2011.

Cei care doresc sa vada daca au sansa sa fie admisi la vreo facultate din strainatate pot face foarte usor acest lucru, in cateva minute. "La RIUF, candidatii la Spot Admission pot afla pe loc daca sunt admisi la un program de studiu in strainatate. Tot ce trebuie un doritor sa faca este sa descarce pachetele de aplicatie pentru universitatile vizate de pe pagina Spot Admission, sa redacteze aplicatia si sa o trimita la cluj.spot@edmundo.ro, apoi sa vina la interviu!", a mai spus Maria Tusa.

Targul universitar vine si cu oferte speciale "ONG -urile partenere te asteapta cu idei inovatoare. Vizitatorii pot beneficia si de oferte speciale de la cea mai mare librarie online, OKIAN sau pot vorbi cu absolventi ai universitatilor de top din lume", a mai spus Tusa.

Vizitatorii vor avea ocazia sa castige si premii la tombola RIUF: carti de la Okian, un mini-frigider, mingi sau un radio retro.

 

Vezi si...

RIUF 2010 aduce la Cluj Napoca, in 2 noiembrie, oferte de studiu de la universitati din 13 tari

RIUF, targul educational care aduce la Cluj-Napoca universitati din Europa, America si Asia! Vezi participantii

Comentarii Facebook