Noi restricții, după numărul ridicat de cazuri de coronavirus: Unde trebuie să purtăm mască și cum vor funcționa localurile


Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat, marți seară, o nouă serie de restricții, ca urmare a creșterii considerabile a numărului de cazuri de coronavirus din ultima vreme.

Astfel, CNSU a decis că purtarea măștii devine obligatorie și în spații deschise, în zonele aglomerate și acolo unde se înregistrează un număr crescut de cazuri de coronavirus.

De asemenea, restaurantele, teatrele și sălile de cinema se vor putea redeschide și funcționa în interior în două incidențe: cu capacitate de 50% în zonele unde sunt până la 1,5 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, iar cu capacitate de 30% și cu program limitat până la ora 23.00 în zonele unde sunt de la 1,5 până la 3 cazuri de COVID la mia de locuitori, conform Digi 24. Localurile din zone cu peste 3 cazuri la mia de locuitori rămân închise.

Totodată, evenimentele private, precum nunți, botezuri sau mese festive, atât în spațiile deschise, cât și la interior, vor fi interzise pe plan național, până la scăderea numărului de cazuri de coronavirus. Botezul și cununia de la biserică nu intră în această categorie, pentru că există reguli speciale pentru aceste ceremonii. Acestea se pot desfășura în prezența a cel mult 16 persoane.

Comentarii Facebook