Clujul „zboară” către energia verde: Tocmai s-a semnat contractul pentru parc fotovoltaic la Aeroportul Internațional Avram Iancu
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a semnat astăzi Contractul de Finanțare pentru proiectul „Parc fotovoltaic”, în colaborare cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul pentru Modernizare, se înscrie în Programul cheie 9, dedicat eficienței energetice în transporturi, vizând reducerea emisiilor de CO2 prin tehnologii noi și sustenabile.
7.500 de panouri și autonomie energetică: Ce presupune proiectul
Conform detaliilor oferite de conducerea aeroportului, parcursul investițional va acoperi o suprafață de aproximativ 8 hectare, unde vor fi instalate aproape 7.500 de panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de producție de 4,99 MW. Sistemul va fi completat de un sistem de stocare a energiei de 12 MWh și pompe de căldură de 300 kWt, care folosesc exclusiv energie regenerabilă.
Beneficii pe termen lung: Economii și protecția mediului
Implementarea parcului fotovoltaic va aduce Aeroportului Internațional Cluj multiple avantaje, printre care creșterea independenței energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și scăderea cheltuielilor cu energia electrică. Mai mult, proiectul aliniază infrastructura aeroportuară la politicile europene de tranziție energetică și la obiectivele naționale privind energia verde.
Alin Tișe, Președinte al Consiliului Județean Cluj, a subliniat: „Modernizarea Aeroportului Internațional Cluj este una din prioritățile Consiliului Județean Cluj, având în vedere rolul extrem de important pe care aeroportul îl are în dezvoltarea economică a județului și a întregii regiuni. În actualul context economic, independența energetică este unul dintre obiectivele majore spre care ne focusăm. Susținem acest proiect al aeroportului, care este în concordanță cu strategia județului Cluj de a reduce costurile, prin utilizarea energiei verzi și creșterea gradului de independență energetică.”
Viorel Federiga, Președintele Consiliului de Administrație, a adăugat: „Suntem deosebit de încântați că am semnat contractul de finanțare cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru realizarea unui parc fotovoltaic. Este un pas important în procesul de adaptare la noile cerințe internaționale și ne dorim ca Aeroportul Internațional Cluj să devină un model de bune practici în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor verzi în infrastructura de transport.”, iar David Ciceo, Director General al Aeroportului, a precizat faptul că aceștia „investesc în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile și sisteme de stocare dedicate autoconsumului. Ne propunem ca în 2027 să atingem autonomie energetică și continuăm demersurile pentru reducerea la zero a emisiilor de carbon până în 2050.”
Valoare și implementare
Proiectul are o valoare totală de 55.552.085,01 lei (TVA inclus), dintre care 30.449.087 lei sunt finanțați din fonduri europene, iar restul de 25.102.998,01 lei va fi asigurat de Aeroportul Internațional Cluj. Implementarea proiectului este planificată pe o durată de 12 luni, în perioada 2026-2027, și este identificată în Sistemul de Management al Investițiilor.
2 Comentarii