Cluj: Un autobuz electric a luat foc - VIDEO


Un autobuz electric a luat foc la Dej, dumincă seara, în timp ce transporta pasageri pe ruta Dej - Somcutul Mic.

Autobuzul electric a intrat in flota Transurb, operatorul public de transport, abia in urma cu un an. Acesta este fabricat in Turcia, in colaborare cu BMW, scrie dejeanul.ro. După ce a ieșit din Dej, un fum gros a inceput sa iasa din zona punctului de incarcare.

După câteva secunde au izbucnit flăcări uriașe, iar oamenii au fost nevoiti sa coboare. Nimeni nu a fost rănit. 

O autospecială a fost dislocată pentru a stinge flăcările care au cuprins un autobuz cu propulsie electrică, care se deplasa pe strada Șomcutului din municipiul Dej.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 20.30, iar în momentul sosirii la fața locului ocupanții erau ieșiți din autobuz, acesta fiind cuprins în totalitate de flăcări.

A fost deconectat contactul general și s-a acționat cu jeturi de apă asupra focarelor, însă autovehiculul a fost distrus în cele din urmă în totalitate. Flăcările nu s-au extins mai departe de limitele în care au fost găsite.

Ocupanții din autobuz nu au solicitat consultul medical, iar cercetările preliminare au stabilit că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a autobuzului.

Comentarii Facebook