Joi 24 Octombrie

CLUJ: Șofer reținut de polițiști după ce a cauzat un accident și a ”sărit” cu mașina într-un câmp. Era RUPT de beat și nu avea permis FOTO


Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat acuzat de comiterea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, apoi părăsind locul faptei. Acesta era într-o stare avansată de ebrietate și nu avea permis de conducere.

La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au fost sesizaţi despre faptul că, pe raza localităţii Aghireşu Sat a avut loc un eveniment rutier cu pagube materiale, iar cel care l-a provocat a părăsit locul, continuându-şi deplasarea”, informează IPJ Cluj

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au găsit autoturismul implicat în accident la circa 1,5 km distanță de locul producerii, în afara părții carosabile, într-o curbă deosebit de periculoasă.

Totodată, a fost depistat şi cel care a condus autoturismul, fiind vorba despre un bărbat de 45 de ani, din comuna Aghireşu, judeţul Cluj. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest, acesta relevând o concentraţie alcoolică de peste 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că bărbatul nu este deţinător de permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Faţă de bărbat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea acesteia cel în cauză să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.


FOTO: Facebook - Info Trafic jud. Cluj


Comentarii Facebook