CLUJ: Beat la volan în toiul nopții, un șofer din Sălaj s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști


Polițiștii clujeni au descoperit în trafic, în noaptea de miercuri spre joi, un condcuător auto care s-a urcat la vo,aanul autoturismului, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

”La data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 02.20, poliţiştii Biroului Rutier Turda au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Poiana Blenchii, judeţul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, din municipiul Turda, deși se afla sub influența alcoolului”, informează IPJ Cluj.

Cel aflat la volan emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie alcoolică de peste 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook