Clujean prins la volan fără permis, în plină zi. Cum a încercat să îi păcălească pe polițiști


Polițiștii clujeni au depistat, joi, un conducător auto care s-a urcat la volan, deși acesta nu deținea un permis de conducere.

La data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida, în colaborare cu polițiștii Postului de Poliţie Comunal Cămărașu, au depistat un bărbat de 43 de ani, din localitatea Cămărașu, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 16, din direcția comunei Mociu înspre comuna Cămărașu, deși nu deține permis de conducere”, informează IPJ Cluj.

Totodată, cel în cauză a prezentat organelor de poliție un permis de conducere care nu corespunde din punct de vedere al elementelor de siguranță.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.


Comentarii Facebook