Cele mai ciudate nume de firme din România: DUMNEZEU TRAIESTE SI VORBESTE SRL

 

Numele firmelor din România pot fi foarte ciudate, în funcție de inspirația proprietarilor care le dețin. 

 

KeysFin, o firma ce ofera servicii de business information si credit risk management dedicate mediului de afaceri, a cautat cele mai originale denumiri de afaceri din tara noastra.

 

"Sa incepem cu cele sfinte. Daca vreti sa faceti afaceri de succes, ar fi bine sa invocati inca din start ajutorul divin. Asa s-au gandit, probabil, cei care au deschis firma DUMNEZEU TRAIESTE SI VORBESTE SRL din Sibiu, specializata in cresterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, magarilor, catarilor si asinilor", se arata in comunicatul remis Ziare.com.

 

In Dolj exista o alta firma, ISUS TE IUBESTE SRL care se ocupa cu exploatarea forestiera, asta pe langa firmele cu nume de sfinti in genul SFANTUL ARHANGHEL MIHAIL SRL sau SFANTUL PATRU IMPEX SRL, din Bailesti, specializata in fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice.

 

"Cei care n-au avut curajul sa invoce sfintii, s-au gandit la miracole si alte evenimente crestine. Asa au aparut INVIEREA DOMNULUI BUCURESTI PENTRU PRESTARI SERVICII, EVANGHELIA CONSTRUCT SRL din Bucuresti, INGERUL PAZITOR SRL din Calarasi, INVIEREA LUI LAZAR SRL din Giurgiu, MIRACOL - FRUCTE SI LEGUME SRL din Glina, PAMANTUL FAGADUINTEI din Ploiesti, APA VIE SRL din Tg. Jiu si SPIRIDUSUL CREATOR SRL-D din Popesti Leordeni, asta pe langa cele sapte firme care contin revelatii in denumire, precum REVELATII IMPEX SRL", potrivit sursei citate.

 

Ghinion si noroc

 

Exista o firma numita GHINION IMPEX in Ialomita, dar si AGENTIA DE SPART GHINIONUL SLR in Bucuresti, firma aflata inca in functiune si care se ocupa cu "activitati de difuzare a programelor de radio".

 

Exista o firma numita TEAPA SRL, din Ocna Mures, specializata in lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale.

 

Alte exemple sunt TEPAR & POPUTA SNC din Cluj-Napoca, HACKER SRL din Cluj, firma specializata in activitati de secretariat, dactilografiere, multiplicare si traduceri, PACALICI SRL din Iasi, firma specializata intermedieri in comertul cu produse diverse, DRUMUL LOZALOR SRL din Satu Mare, specializata in pregatirea drumurilor, cele 11 firme care contin denumirea faliment, precum FALIMENT IMPEX SRL, dar si alte firme cu denumiri oarecum asociate, de la casa de productie TV IDIOT FILM SRL din Draganesti-Olt la CRIZA SRL din Calarasi si MILOGUL SRL din Cluj Napoca, conform Ziare.com.

 

Exista, bineinteles, si firma DRUMUL INVINGATORILOR SRL, iar in Orsova intalnim restaurantul VISUL AMERICAN SRL.

 

Comentarii Facebook