Miercuri 24 Aprilie

Câte locuri va avea parkingul de pe Kogălniceanu colț cu Universității și când va fi finalizat VIDEO

 

Primarul Emil Boc a vorbit în emisiunea Știri de Cluj LIVE, de joi seara, despre parkingul subteran de pe strada Mihail Kogălniceanu. 

 

Provocarea o reprezintă pentru zona centrală, și aici vorbim de tot ceea ce înseamnă centrul Clujului, parkingurile subterane, pentru că din nefericire nu avem loc de parkinguri supraterane.

 

Așa cum au putut face și ceilalți din Uniunea Europeană parkinguri subterane în zonele centrale ale orașelor, cred că și Clujul poate face acest lucru. Noi avem mai multe locații. Una dintre ele este cea de pe strada Kogălniceanu, adică unde e actuala parcare din partea laterala a UBB. E o parcare propusă a fi realizată subteran și care practic să ajute la decongestionarea traficului din zona centrală. Marele avantaj al acestui parking este că terenul este proprietate publică și nu suntem într-o situație delicată sau dificilă, cum ar fi celelalte parkinguri pe care le-am propus cel de exemplu de la intrare în cimitirul central, în dreapta, pe Avram Iancu, unde tot terenul este în proprietate privată sau parkingul din Piața Avram Iancu, unde vrem să reluăm discuțiile cu Mitropolia Ortodoxă, pentru că acolo este iarăși posibil să realizăm un parking subteran și care ar decongestiona circulația”, a declarat Emil Boc.

 

VEZI AICI ÎNTREAGA EMISIUNE!

 

Primarul Clujului a explicat că va fi realizat un studiu de prefezabilitate pentru a se stabili costul acestui proiect. 

 

Studiile de prefezabilitate ne vor spune cât va costa un astfel de parking, după care suma finală va rezulta în urma licitației. Ce am dispus în Primărie este realizarea studiilor de prefezabilitate și pregătirea pentru toamnă în vederea includerii în bugetul pe 2013 a parkingului de pe Kogălniceanu, care se poate realiza, dar după dezbaterea publică ce va fi realizată, după integrarea parkingului în zona Mihail Kogălniceanu ca stradă pietonală, pentru ca ea vine în prelungirea parkingului și care trebuie să dea un ansamblu coerent asa cum este in piața centrală a orasului care din punct de vedere urban este o reuțită. 

 

Parkingul va avea  200 de locuri și va fi construit în 2013, iar în 2014 va fi dat în folosință”, a mai subliniat Emil Boc.

 

Edilul șef a vorbit și despre taxele de parcare, care vor fi sensibil mai mari. ”Fiind o zonă ultracentrală taxele pot fi un pic mai mari, dar suportabile, pentru că nu ne propunem să fie taxe foarte, foarte mari, dar să fie pentru cei care doresc să își parcheze mașina în centru ca să meargă la o cafea. Pentru riverani vom asigura un regim special pentru că ei acolo stau, după care, cei care vor dori să vină în buricul târgului să bea o cafea sau să facă shopping o mică sumă de bani vor trebui să o lase pentru parcare”, a mai adăugat Boc. 

 

Cum va arăta pietonala de pe Kogălniceanu și parcarea subterană de pe strada Universității FOTO EXCLUSIV

Comentarii Facebook