Buldozerul care ”aduna frunze” pe malul lacului Tarnița construiește de fapt o casă de vacanță. Fotomodelul de la Ape a mințit - FOTO


Buldozerul care lucra pe malul Lacului Tarnița și despre care, directorul - fotomodel al Direcției de Ape Someș Tisa spunea că ”adună frunze de pe lac”, construiește de fapt o casă de vacanță.

Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului Cluj a sesizat în ultimele săptămâni că se fac lucrări pe malul lacului Tarnița. 

Un excavator sapă liniștit pe malul lacului Tarnița. Șeful ”fotomodel” de la Apele Române: S-au realizat lucrări de curățare a vegetației - FOTO

Intrucat inspectorii ABA Somes Tisa stiau de situatie inca din data de 11 februarie, fiind contactati in privat de catre noi, consideram suficient timpul pentru a se afla informatii suplimentare si a se aplica masuri.

In acest context, mentionam si raspunsul, desigur neoficial, al d-lui inspector-sef Valentin Avram, cum ca in acel loc ar fi vorba despre curatare de vegetatie si daca dorim sa aflam date suplimentare, ar trebui sa ne deplasam in zona, sa documentam mai bine situația si pe urma sa revenim cu o solicitare, in mod oficial, ceea ce am si facut. Totodată, ni s-a spus ca inspectorii nu se sesizează și nu se deplaseaza pe teren in baza unor "zvonuri" și doar dacă avem certitudinea ca acolo are loc o ilegalitate, se va dispune acest lucru”, au relatat cei de la Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului Cluj.

Aceștia au întrebat Agenția de Protecție a Mediului, Comisariatul al Gărzii de Mediu și pe cei de la Direcția de Ape Somes-Tisa următoarele:

A fost notificata institutia dvs cu privire la aceste lucrari? Daca da, in ce data si ce nr de autorizatie s-a primit?

Despre ce lucrare de curatare ar fi vorba? Nu ne-au fost oferite detalii referitoare la cine ar fi gestionat acea lucrare de curatare, despre ce tip de vegetatie ar fi inlaturata, in contextul in care este greu de crezut ca in acea zona poate ajunge vegetatie sau arbori care ar pune in pericol vreo constructie sau anumite instalatii legate de functionarea hidrocentralei.  

Au fost luate masuri sau a fost dispus un control in zona, intre 11 feb - 01 martie, data prezentei? 

Ce masuri ar trebui dispuse in acest moment si care sunt normele legale in cazuri de acest tip?

Care este valoarea in metri a acelei zone de protectie sanitara in locul respectiv si ce norme legale se aplica pentru constructiile aflate pe malurile lacurilor de acumulare Tarnita si Belis?

Rugam sa ni se comunice rezultatele publice (considerand GDPR) ale controalelor efectuate pe lacurile de acumulare Tarnita si Belis intre ian 2021-28 feb 2022, din partea Garzii de Mediu, a ABA Somes-Tisa, constand in respectarea zonei de protectie sanitara, a deversarilor de ape menajere in ape, a altor tipuri de lucrari ilegale efectuate. 

Care sunt cele mai frecvente incalcari ale legii si ce masuri au fost dispuse pentru aspectele de la punctul anterior?

Au fost efectuate verificari ulterioare cu privire la punerea in aplicare a masurilor dispuse la pct 6?

Puteti sa ne comunicati ce autorizatii si avize detin constructiile aflate la cativa metri de zona cu lucrarile vizate, precum si cele de pe malul opus, tot de la coada lacului?

Rugam sa ni se comunice cum se efectueaza canalizarea, ce se intampla cu apele uzate ale acestor proprietati, in special ale acelora mentionate anterior. Este posibil sa existe scurgeri ale apelor uzate, provenind din toalete, bucatarii etc., direct in lacul Tarnita, sursa de apa potabila?”.

Agenția de Protecție a Mediului Cluj este singura instituție care a răspuns. 

Urmare a solicitării dvs. înregistrată la A.P.M. Cluj cu 5511/01.03.2022, cu referire la  ”prezența unui excavator care sapă la coada lacului de acumulare Tarnița”, facem următoarele precizări:

La A.P.M. Cluj a fost depusă cu nr. 4656/22.02.2022 documentația pentru obținerea acordului de mediu pentru proiectul „CONSTRUIRE CASĂ DE VACANȚĂ” propus a fi realizat în comuna Mărișel, sat Mărișel (identificat prin extras de carte funciară nr. 53625 Mărișel), județul Cluj, amplasament ce corespunde cu datele de identificare  transmise de dvs.;

Prin proiect se propune ca pe amplasamentul deținut se construiește o casă de vacanță. Soluția propusă pentru deversarea apelor menajere este în ”fosă septică vidanjabilă” (fără deversări de ape reziduale în lac). Proiectul nu face referire la amenajări de mal lac sau de defrișare de arbori /arbuști. 

Consiliul Județean Cluj a emis pentru acest proiect Certificatul de urbanism nr. 2335/29.12.2021;

Proiectul este în analiză respectându-se procedurile conform Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;

A.P.M. Cluj va ține cont de observațiile transmise de dvs. precum și de punctele de vedere ce se vor solicita instituțiilor de control (GNM Cluj și ABA Someș-Tisa)”, a precizat directorul Executiv al APM Cluj, Adina SOCACIU.

Comentarii Facebook