Starea bebelusului este critica, iar prognosticul este rezervat, spun medicii de la Institutul Inimii din Cluj.
Medicul Manuel Chira, cel care a condus echipa care a realizat operatia, a declarat pentru Mediafax ca starea micutului este critica, dupa ce in noaptea de vineri spre sambata au aparut complicatii. Chirurgul a spus ca in acest moment orice se poate intampla avand in vedere varsta si greutatea bebelusului. Dragos Matei este acum internat la sectia de Terapie Intensiva a Insitutului clujean.
Profesorul Mircea Barsan, seful Sectiei Chirurgie Cardio-Vasculara din cadrul Institutului declara, pentru Stiri de Cluj, imediata dupa operatie, ca abia dupa cateva zile se va vedea daca operatia a reusit. Interventia chirurgicala a durat mai bine de noua ore. Bebelusul suferea de transpozitie de vase mari si fara aceasta operatie nu supravietuia.
Dragos Matei s-a nascut cu o malformatie in data de 9 august la Ploiesti. De acolo, el a fost transferat la Maternitatea Giulesti tocmai din cauza acestei malformatii congenitale. Cu doar cinci ore inainte de izbucnirea incendiului, el a fost transportat de un echipaj SMURD la Cluj. Cinci bebelusi au murit si alti sase au fost grav raniti de flacarile care au cuprins sectia de Terapie Intensiva a Maternitatii Giulesti.
0 Comentarii