Ce salarii ar trebui să aibă studenții clujeni la primul lor job? Un absolvent cu ofertă de 3.000 de lei, sfătuit de clujeni: „De undeva trebuie să începi”

3.000 de lei pe lună după facultate, în Cluj. Clujenii sunt împărțiți: „E oarecum normal să nu ai nu știu ce venit la început”

Un salariu de 3.000 de lei pe lună pentru un tânăr care abia a terminat facultatea a pornit o dezbatere aprinsă între clujeni. Un proaspăt absolvent din Cluj-Napoca a primit o astfel de ofertă și se întreabă dacă suma e normală, într-un oraș în care chiriile și traiul sunt scumpe.

Tânărul spune că suma i se pare mică pentru costurile din Cluj și le-a cerut altor clujeni să spună sincer dacă ar accepta oferta la început de drum. Răspunsurile nu au fost cele la care s-ar fi așteptat. Cei mai mulți spun că un salariu mic la primul job e de înțeles și că primii ani contează mai mult ca școală decât ca venit.

„Pentru orice firmă eram useless”

Un clujean spune că totul depinde de facultate și de experiența cu care pleci de pe băncile școlii. Colegii lui care făcuseră internshipuri sau joburi part-time au prins salarii decente. Ceilalți au avut mai puțin noroc.

„Majoritatea nu știam mai mult decât strict cât ne-a dat facultatea, care e aproape zero pentru viața reală în domeniul meu. Deci pentru orice firmă eram useless și trebuiau să cheltuie bani și să ne și învețe (minim un an dura până să devii util)”, povestește acesta. Cei care și-au găsit de lucru, spune el, au fost plătiți aproape toți cu salariul minim.

Un alt clujean explică situația din partea angajatorului. Pentru firmă, un absolvent fără experiență e un risc: trebuie învățat, iar asta costă timp și răbdare.

„Poate pentru 5.000 sau 7.000 RON (cât te-ai fi așteptat să primești tu) ia pe unu cu 3-5 ani de experiență, care e deja productiv și știe ce are de făcut”, spune acesta.

Sfatul lui e să privești primul an, chiar primii doi, ca pe o stagiatură plătită. Dacă domeniul e cel în care te-ai specializat și lucrezi lângă oameni de la care ai ce învăța, el ar accepta oferta: „Aș încerca în următoarele 6-12 luni să «fur» cât mai multă meserie, apoi aș rediscuta, renegocia sau aș căuta în altă parte pe alți bani”.

„Facultatea nu îți garantează un anumit venit”

Alți clujeni spun că diploma singură nu înseamnă nimic pe piața muncii. „Mi se pare normal să câștigi atât cât știi să faci”, spune unul dintre ei. Un absolvent de inginerie, crede el, poate porni de jos, dar câștigul poate crește rapid dacă se implică în propria formare.

Cineva a încercat chiar un calcul. O cameră într-o locuință împărțită cu alții ar costa ideal până în 200 de euro pe lună, sau chiar 150 de euro, plus cheltuielile. Mâncarea gătită acasă ar însemna cam 1.000 de lei pe lună, sau 1.500 de lei pentru cine nu e foarte econom.

„Poate nu e realist, dar de undeva trebuie să începi”, spune acesta. Concluzia celor mai mulți e aceeași: primul job nu e cel de la care ieși la pensie, iar experiența strânsă acum îți dă dreptul să ceri mai mult peste câteva luni.

Comentarii Facebook