Alegeri la UBB Cluj! Plugușorul FSEGA 2016 ȘTERGE PE JOS cu toată conducerea Facultății

 

Un plugușor Armaghedon a fost trimis tuturor profesorilor de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) Cluj la finele anului 2015. Facultatea, ca de altfel întreaga universitate, este în febra alegerilor.

 

Plugușorul FSEGA 2016 vorbește despre ”matrapazlâcurile” care s-au făcut în Facultate în ultimii ani. FSEGA este una dintre cele mai importante facultăți din cadrul UBB Cluj, astfel că și interesele din jurul acesteia sunt pe măsură.

 

VEZI AICI PLUGUȘORUL FSEGA 2016, iar mai jos e explicația strofelor.

 

POVESTEA PLUGUSORULUI FSEGA 2016

 

PREAMBUL

 

Plugușorul 2016 a fost transmis cadrelor didactice de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) in data de 31.12.2015 de o persoană necunoscută si a fost însoțit de textul următor:

“LA MULTI ANI 2016 !!! 

VA UREAZA INTREGUL POPOR ......PRIN ACEST PLUGUSOR PENTRU REALIZARILE DEOSEBITE.”

 

Prin această urare, este atacată în special conducerea FSEGA, formată din: Prof. univ. dr. Matiș Dumitru (decan), Conf. univ. dr. Mustață Răzvan (prodecan), Prof. univ. dr. Todea Alexandru (prodecan), Prof. univ. dr. Lumperdean Ioan (prodecan), dar și conducerea UBB care a acceptat si a girat abuzurile conducerii FSEGA.

 

CUPRINSUL POVEȘTII

 

Secțiunea I: Deschiderea ședinței de urături

Strofa 2

Textul ”Istorici cu povestiri” se referă la prodecanul Lumperdean Ioan care a absolvit Facultatea de Istorie, a fost coleg cu Rectorul UBB, Acad. Ioan Aurel Pop (probabil acesta este și motivul pentru care a fost numit (impus) prodecan al FSEGA) și predă discipline legate de Istoria Economiei;

 

Textul ”Prodecani agrarieni” se referă la prodecanul Mustață Răzvan care a absolvit Specializarea Economia mediului și a produselor agroalimentare din cadrul FSEGA, cea mai slabă specializare la acea vreme din cadrul facultății. Acest prodecan a fost adus în sistemul de învățământ de decanul Matiș, pe ușa din dos, făcându-l direct Lector universitar deoarece pentru poziția de Asistent universitar trebuia sa aibă media generală de absolvire a facultății 8 (opt), or el a absolvit cu media 7 (șapte) sau sub 7 (șapte) (știm că nu depășește 7). Aceasta persoană nu a avut nicio legătură cu Contabilitatea, însă decanul Matiș fiind conducător de doctorat în domeniul contabilității, l-a făcut doctorand în acest domeniu și numai după ce a terminat doctoratul l-a încadrat pe funcția de Lector în cadrul departamentului de Contabilitate și Audit. Motivele pentru care decanul Matiș l-a ajutat pe Mustață au fost strict politice, în sensul că a aranjat să fie reprezentantul Studenților în Consiliul FSEGA, cu ajutorul căruia l-a demis pe decanul de atunci – profesorul Racovițan Dan (Matiș era prodecan la acea vreme), devenind el apoi decanul Facultății.

 

Textul ”Și turiști prin conduceri” se referă la celălalt prodecan, Todea Alexandru, care a absolvit specializarea Economia Comerțului Turismului și Serviciilor dar acum este mare specialist în piețe de capital și statistică.

 

Strofa 3

Textul

”Munuc cu un greu mandat

De a fost chiar și gradat

Nu prin concurs ca noi proștii

Ci direct, de către-ai noștri.

Nu mă credeți, vezi pe site”.

 

Munuc este decanul Matiș. Mandatul a fost greu probabil ca urmare a celor întâmplate.

 

A primit în anul 2015 gradație de merit (ceea ce înseamnă un spor de 25% la salariu pe o perioadă de 5 ani), desi nu a îndeplinit condițiile stabilite chiar de conducerea FSEGA. În aceste condiții, Rectoratul a acordat lui (probabil la cerere)  și altor persoane aflate în grațiile conducerii. Nimeni în afară de cei de pe listă nu a știut de existența acestei posibilități de acordare a gradațiilor. Președintele comisiei de acordare a acestor gradații este prorectorul Dan Lazăr. Link-ul cu cei care au primit gradațiile este: 

http://www.ubbcluj.ro/ro/staff/files/resurse-umane/gradatii_merit/Rezultate_concurs_gradatii_merit_Rectorat.PDF

 

Strofa 4

 

Samson este Rectorul UBB care a avut ca și slogan electoral Comunitatea egalilor. Se face haz de necaz cu privire la acest aspect.

 

Secțiunea II: Legea ?! „Nu știu, io nu știu d’astea”

 

Strofa 1

 

În acest mandat al conducerii FSEGA s-a făcut abuz de reguli, proceduri, amfitrionul acestei birocrații sufocante fiind prodecanul Mustață. Daca ar mai fi durat mandatul puțin, am fi avut procedură și pentru a respira. Procedurile însă nu erau făcute pentru conducere ci mai ales pentru popor… Au fost multe scandaluri, memorii, contestații făcute de colegi care nu au primit niciodată răspuns favorabil, universitatea acoperind măgăriile conducerii FSEGA.

 

Strofa 2

 

”Cu procese pe instanță

Că cinci-i mai sus ca șase,”

 

Se referă la procesul dintre Boța Avram Cristina și Oprean Victor Bogdan, ambii de la Departamentul de Contabilitate și Audit, când a fost declarat câștigător al concursului pe postul de Conferențiar universitar Oprean Victor Bogdan deși media lui era mai mică decât a Cristinei. Un factor determinant pentru această anomalie a fost prodecanul Mustață (Apropo, soția sa (Bonaci Carmen) a promovat de la postul de Asistent la postul Conferențiar, trecând și prin postul de Lector într-un timp record de 4 ani (NU cred că s-a mai întâmplat undeva ca cineva să ajungă pe această poziție atât de repede, ajungând conferențiar la doar 30 ani!!!, deși si ea a fost o studentă de nivel mediu) Link-ul la CV-ul ei este: https://econ.ubbcluj.ro/cv.php?id=226

 

Textul 

 

”Antedatăm și votăm

Pe Munuc (decanul Matiș) îl asistăm”

 

Se referă la o procedură generalizată în FSEGA prin care modificau documentele aprobate în prealabil fără a mai fi reaprobate modificările. Munucul semna fără să citească documentele cu probleme…

 

Strofa 5

 

”După ce te-au săpunit,

Prin oficii te-au vorbit,

Prodecanii s-au pornit :

Scoate ISI, bagă ISI

Scoate aia, bagă aia

Inventezi PC o mie

Atenție care ce scrie.

Sări pe el și fii pe fază,

În proceduri i-avem în rază”.

 

Se referă la prodecanii Mustață și Todea, “Marii cercetători ai facultății” care au făcut reguli proprii, în dezacord cu regulile la nivel național cu privire la articolele științifice din reviste cotate ISI  (acestea sunt considerate cele mai importante articole pe care le poate scrie un autor). Au spus ca doar unele reviste ISI sunt bune și altele nu… deși, când au promovat rudele sau prietenii, au fost bune…

 

Au făcut astfel un ABUZ DE PUTERE!!! . 

 

Pentru a fi legale aceste reguli proprii, trebuiau aprobate de Senatul UBB (strofa următoare), însă au fost necesari 2 ani pentru a le aproba Senatul, timp în care ei le-au aplicat ilegal distorsionând promovarea în FSEGA.

 

Strofa 9

La cercetat pe ăștia plebea

De muncesc și își fac treaba.

Sări pe ei, nu sta degeaba !

Urcă-n pod și trage scara

Și apoi strigă frate tare

Că vrem calitate mareeeeeeeeeeeeee !

 

Se referă la faptul că conducerea, în special Todea Alexandru și alți colegi, au promovat pe baza unor criterii mai simple iar după aceea spun ca nu mai se poate promova cu ce au promovat ei…

 

Secțiunea IV: Bord și management-Capra cu doi iezi

 

Strofa 2

Unu-i prodecan de șapte

Expert în contabilitate.

De la agrară provine

Zice că i se cuvine.

Și se ține că-i pilon.

După fapte, e afon.

De el vă mai povestesc

Mai încolo să pornesc.

 

Se referă la Prodecanul Mustață. Nu e considerat un profesionist în domeniu contabil, însă el se crede mare cercetator cu pretenții de Decan…E posibil chiar să candideze acum la Decan… fiind susținut de Prorectorul Dan Lazar.

 

Împaratul este Rectorul UBB

 

CONCLUZII

 

1. Conducerea FSEGA, numită de Rectorul UBB, este formată din persoane mediocre, iar unele dintre ele, într-un sistem normal de învățământ, nu ar fi putut ocupa o funcție universitară;


2. Conducerea a făcut ABUZ DE PUTERE prin elaborarea unor norme interne cu încălcarea Legii Educației Naționale, lucru tolerat de conducerea UBB, cu toate că au fost sesizate aceste aspecte;


3. Au făcut preconcursuri ilegale pentru promovare. Dacă persoana era agreată, se scotea postul la concurs. În caz contrar, comisia de evaluare inventată de ei, găsea tot felul de motive, care niciodată nu au fost făcute publice și nici nu erau cunoscute regulile de evaluare din timp… Adică se depunea un dosar și candidatul nu știa după ce reguli va fi evaluat. Într-un an, în funcție de interese, se nota un tip de articol, iar în alt an, nu mai avea nicio valoare;

 

În ansamblu, Plugușorul prezintă starea de fapt din cadrul FSEGA, tensiunile existente, stresul prin care trec unii colegi care nu sunt în grațiile conducerii și umilința profesională la care este supusă majoritatea personalului care este condusă de persoane incompetente profesional și administrativ, cu accente dictatoriale și de intimidare a colegilor”.

Comentarii Facebook