Vezi ce restricții ar putea fi ridicate zilele următoare. Ce se va întâmpla cu masca și cu certificatul verde


Vineri, 4 martie, va avea loc o ședință importantă la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia, președintele Klaus Iohannis se va întâlni, la ora 14:00, cu premierul Nicolae Ciucă, cu ministrul de Interne, Lucian Bode, cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și cu DSU, Raed Arafat.

Cei cinci vor discuta despre gestionarea pandemiei și despre ce restricții ar putea fi ridicate în perioada următoare. Ministrul Sănătății a făcut deja mai multe propuneri în decursul acestei săptămâni.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a propus ca masca de protecție să nu mai fie necesară în spațiile publice deschise, decât dacă sunt aglomerate. Dar acesta a subliniat că purtarea acesteia în interior rămâne obligatorie

O altă măsură de relaxare ar putea fi eliminarea prezentării certificatului digital COVID-19 la intrarea în centrele comerciale în instituțiile publice, hoteluri și restaurante.

 De asemenea, se ia în calcul creșterea limitei de la 30% la 50% din capacitatea maximă a spațiului fără restricții de interval orar pentru competițiile sportive, activitățile din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole, concertele în aer liber, cursuri, conferințe, workshopuri, săli de sport și piscine.

Ar putea fi permise organizarea evenimentelor private cu participarea maxim 200 de persoane, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.


Comentarii Facebook