Miercuri 24 Aprilie

Valul cinci COVID: Linie suplimentară de gardă Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca


O linie suplimentară de gardă în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă a fost deschisă la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello” din Cluj-Napoca.

Rațiunea care a stat la baza acestei decizii a fost aceea de a asigura atât o bună organizare și funcționare a activității la nivelul spitalului, cât și investigarea și tratarea adecvată a pacienților care se adresează instituției spitalicești. Dispunem de resursele financiare necesare, precum și de personalul calificat, astfel că această linie de gardă va veni în sprijinul direct al persoanelor spitalizate”, a spus președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care a aprobat finanțarea.

Linia de gardă în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă va funcționa în regim non-stop, 24 de ore din 24. Măsura va fi aplicată pentru o perioadă determinată, pe perioada stării de alertă.

Comentarii Facebook