Descoperire șocantă pe câmp. Un fermier a găsit un craniu de om și un picior. La fața locului a ajuns o armată de polițiști și criminaliști
Descoperire șocantă în județul Maramureș, unde anchetatorii au deschis o investigație de amploare după ce un craniu uman și un picior au fost găsite pe un câmp aflat la marginea localității Pribilești. Zona a fost imediat împânzită de polițiști, criminaliști și specialiști ai Serviciului de Medicină Legală, iar la fața locului a ajuns inclusiv un procuror criminalist pentru coordonarea cercetărilor.
Un fermier a găsit pe un câmp din Maramureș un craniu și un picior de om
Macabra descoperire a fost făcută pe un teren proaspăt arat, iar primele informații indică faptul că osemintele ar putea avea o vechime de cel puțin 4-5 ani. Anchetatorii încearcă acum să stabilească identitatea victimei și să afle în ce condiții au ajuns rămășițele umane pe câmp, conform Antena 3.ro..
În timpul verificărilor, polițiștii au mai găsit și o geacă abandonată, iar în interiorul acesteia se aflau două telefoane mobile. Toate obiectele descoperite au fost ridicate pentru expertize și urmează să fie analizate de specialiști. Telefoanele ar putea reprezenta un indiciu extrem de important în anchetă și ar putea ajuta la identificarea victimei sau la reconstituirea ultimelor momente înainte de dispariție.
Potrivit Vasile Dale, una dintre ipotezele luate în calcul este aceea că rămășițele ar putea aparține unui bărbat dispărut din zonă în Ajunul Crăciunului din anul 2022. La momentul respectiv, localnicul, în vârstă de 46 de ani, a fost căutat zile întregi de familie și de polițiști, inclusiv cu drone, însă fără niciun rezultat. Deocamdată, anchetatorii spun că nu există dovezi clare care să confirme această variantă, însă nici nu poate fi exclusă.
Potrivit primelor concluzii formulate de anchetatori, există un element cert în acest moment: trupul ar fi fost dezmembrat în timpul lucrărilor agricole efectuate cu tractorul pe terenul respectiv. Rămâne însă un mister cum au ajuns osemintele acolo și de cât timp se aflau îngropate sau abandonate în zonă.
Ancheta este una extrem de complexă, iar specialiștii de la Medicină Legală urmează să efectueze expertize ADN
Ancheta este una extrem de complexă, iar specialiștii de la Medicină Legală urmează să efectueze expertize ADN și alte analize pentru a stabili identitatea victimei, dar și cauza exactă a morții. În paralel, polițiștii verifică toate cazurile de persoane dispărute din ultimii ani și încearcă să refacă traseul posibil al victimei.
Descoperirea a provocat un val de șoc în comunitatea locală, mai ales că zona în care au fost găsite rămășițele este una frecvent tranzitată de localnici și agricultori. Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor, iar autoritățile speră ca analiza telefoanelor și expertizele medico-legale să aducă răspunsuri într-un caz care ridică numeroase semne de întrebare.
0 Comentarii