Un șofer cu permisul anulat a provocat haos pe șosea. Bărbatul a rămas încarcerat. Pompierii au intervenit de urgență


Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost rănit grav luni dimineața, după ce a provocat un accident spectaculos pe Drumul Național 17D. Mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil, a lovit un gard metalic și a fost proiectată într-un garaj aflat pe marginea drumului.

În urma impactului violent, atât șoferul, cât și o femeie de 29 de ani, pasageră în autoturism, au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. 

Un șofer cu permisul anulat a provocat haos pe șosea. Două persoane au ajuns la spital. Pompierii au intervenit de urgență 

Accidentul s-a produs în localitatea Rebrișoara, iar din primele cercetări reiese că șoferul a pierdut controlul direcției într-o curbă, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă.

Bărbatul a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru extragerea sa. Acesta a suferit multiple traumatisme, în timp ce femeia aflată în dreapta sa s-a ales cu răni ușoare.

Comentarii Facebook