Tânăra dispărută din Apahida a fost găsită! Alexandra Ioana plecase de acasă de mai bine de aproape 24 de ore. Familia o căuta cu disperare

Tânăra de 23 de ani din Apahida, dată dispărută și căutată de polițiștii clujeni în cursul zilei de duminică, a fost găsită în siguranță. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au anunțat, în jurul orei 19:25, că Alexandra Ioana Ferent nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Tânăra dispărută din Apahida a fost găsită! Alexandra Ioana plecase de acasă de mai bine de aproape 24 de ore


Vestea vine după câteva ore tensionate pentru familie, apropiați și autorități, care au făcut apel public către populație pentru găsirea tinerei dispărute. Cazul a mobilizat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida, care au început imediat verificările și căutările după ce familia a sesizat dispariția. „Tânăra a fost găsită. Din primele informații aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Alexandra Ioana Ferent, în vârstă de 23 de ani, plecase voluntar de la domiciliul din Apahida în data de 22 mai 2026, în jurul orei 21:00. Pentru că nu s-a mai întors acasă și nu a mai putut fi contactată, familia a alertat autoritățile, iar în cursul nopții de 23 mai, în jurul orei 23:00, polițiștii au fost sesizați oficial despre dispariție.

Ulterior, IPJ Cluj a făcut publice semnalmentele tinerei și a cerut sprijinul populației. Potrivit informațiilor transmise de oamenii legii, Alexandra avea aproximativ 1,55 metri înălțime, circa 50 de kilograme, păr șaten lung și ochi căprui. Un detaliu care a îngreunat căutările a fost faptul că autoritățile nu cunoșteau hainele pe care aceasta le purta în momentul plecării de acasă.

Anunțul dispariției s-a răspândit rapid în mediul online, fiind distribuit de numeroși clujeni


Anunțul dispariției s-a răspândit rapid în mediul online, fiind distribuit de numeroși clujeni care au încercat să ajute familia și autoritățile cu informații. Astfel de cazuri sunt tratate cu prioritate de către polițiști, mai ales în primele ore după sesizare, perioadă considerată esențială pentru găsirea persoanelor dispărute.

Din fericire, în acest caz finalul a fost unul fericit. Autoritățile nu au oferit, deocamdată, alte detalii despre circumstanțele în care a fost găsită tânăra sau despre locul în care aceasta s-a aflat în ultimele ore, însă au precizat că, din primele verificări, nu există indicii că ar fi fost victima unei fapte penale.

Cazul a readus în atenție importanța reacției rapide în situațiile de dispariție și rolul pe care îl poate avea comunitatea în distribuirea informațiilor și sprijinirea căutărilor desfășurate de autorități.

tanara.jpg

Comentarii Facebook