Idolul adolescenților, Selly, a vorbit în Parlamentul European despre sănătatea mintală a tinerilor


Selly, idolul adolescenților, a vorbit în Parlamentul European, în numele tuturor tinerilor din România, în cadrul unei audieri a Comisiei pentru Sănătate, despre importanța sănătății mintale în rândul tinerilor și a accesului la terapie. 

Generația mea se confruntă cu multe provocări când vine vorba de sănătatea mintală: presiunea de a ne conforma standardelor societății, teama de a fi lăsați pe dinafară, dorința de a avea succes foarte repede, sistemul educațional din România care nu încurajează gândirea critică și creativitatea etc. Platformele de social media trebuie să-și asume și ele responsabilitatea când vine vorba de impactul pe care îl au asupra sănătății mintale a tinerilor și să încurajeze accesul facil la servicii terapeutice”, a declarat Selly în cadrul intervenției sale..

El a fost invitat de europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță este raportor din umbră din partea Grupului Verzilor pe raportul privind sănătatea mintală. Din acest rol, Nicu Ștefănuță va insista asupra importanței accesului la îngrijiri și tratamente de sănătate mintală de înaltă calitate și la prețuri accesibile, inclusiv asupra decontării serviciilor de terapie în România.

Comentarii Facebook