Flurona a făcut prima victimă din România. Anunțul medicilor în cazul unei paciente cu dublă infecție: COVID și gripă


O femeie de 74 de ani, cu multiple co-morbidități, a murit la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, fiind internată de două zile la Anestezie și Terapie Intensivă cu diagnosticul „flurona” – gripa și COVID-19. Decesul a fost înregistrat pe 1 decembrie, dar a fost făcut public abia astăzi, marți 10 ianuarie, de cadrele medicale. 

Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași au anunțat că au depistat până acum două cazuri de „flurona”, dubla infecție cu COVID-19 și gripă. Este vorba de doi pacienți, un bărbat de 69 de ani și o femeie de 74 de ani, ambii din județul Iași. Niciunul nu era vaccinat anti-COVID-19 sau antigripal, iar ambele cazuri au fost foarte grave.

În cazul pacienților de la Iași, bărbatul a fost internat pe 31 decembrie și a fost externat duminică, 8 ianuarie, iar evoluția sa urmează să fie urmărită de către medicul de familie. Femeia a fost internată pe 29 noiembrie și a murit pe 1 decembrie

Cei doi pacienți prezentau la internare dureri musculare, febră, durere de cap și afectare pulmonară, fiind internați și diagnosticați cu dublă infecție în urma testului efectuat în cadrul laboratorului nostru, unde, dintr-o singură probă se poate diagnostica: virusul gripal, Sars-Cov-2 și virusul respirator sincițial. A fost confirmat diagnosticul de flurona, în cazul ambilor bolnavi), ambii necesitand încă de la internare de îngrijire în secția de Terapie Intensivă”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul unității medicale.

În cazul femeii de 74 de ani, aceasta suferea și de multiple co-morbidități: ciroză hepatică decompensată, hipertensiune arterială, varice esofagiene și colită cu Clostridium.

„Dubla infectare a dus la decesul acesteia”

În ciuda eforturilor cadrelor medicale și a terapiei administrate, în cazul pacientei dubla infectare nu a făcut decât să agraveze comorbiditățile grave de care suferea și să conducă la decesul acesteia.  Niciunul dintre pacienți nu era vaccinat. Facem în continuare apel către populație de a se imuniza atât împotriva gripei sezoniere, cât și a coronavirusului”, a mai precizat dr. Florin Roșu.

Acesta a mai punctat că, încă de la începutul pandemiei, medicii s-au întrebat dacă cele două virusuri vor coexista sau unul dintre aceștia va deveni dominant determinând o singură patologie. În cazul Flurona, spune acesta, simptomatologia este mai „zgomotoasă”, determinând forme cu o severitate crescută.

Se pare că până la varianta Omicron, nu a existat această coinfecție, fiind o particularitate a acestei subvariante a Coronavirusului dublată de nerespectarea măsurilor de prevenție”, a mai spus managerul, potrivit Libertatea.


Comentarii Facebook