Cercetători români din toată lumea vin la UMF Cluj. Ce eveniment de excepție va aduna la Cluj mințile românești luminate de pe tot globul

Cercetători români din întreaga lume se reunesc la UMF Cluj pentru Smart Diaspora 2025

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 4–7 noiembrie 2025, o parte dintre activitățile celei de-a VI-a ediții a Conferinței Diaspora Științifică Românească – Smart Diaspora 2025.

Evenimentul, organizat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) și Ministerul Educației în parteneriat cu Uniunea Universităților Clujene (UMFIH, UBB, UTCN, USAMV, UAD, ANMGD), reunește cercetători români din întreaga lume pentru dialog științific, colaborare internațională și schimb de idei care modelează viitorul.

La UMF Cluj, participanții vor lua parte la workshopuri dedicate unor domenii de interes major, printre care:

  • Managementul complicațiilor în transplantul hepatic

  • Cercetare translațională și medicina de precizie

  • Progrese în diagnosticul și tratamentul bolilor neoplazice și digestive

  • Biomateriale, regenerare tisulară și tehnologii emergente

  • Microchirurgie, robotică și inteligență artificială în medicină

„Ne bucurăm să fim parte dintr-un eveniment care pune în valoare expertiza cercetătorilor români și creează punți durabile între diaspora științifică și mediul academic din România”, au transmis organizatorii.

Programul conferinței include:

  • 4 noiembrie: Deschiderea oficială (Plen)

  • 5–6 noiembrie: Workshopuri tematice și sesiuni de networking

  • 7 noiembrie: Concluzii și rezoluția conferinței (Plen)

Evenimentul oferă o platformă de dialog și colaborare între cercetătorii români din țară și străinătate, instituții de cercetare, autorități publice și mediul socio-economic, continuând tradiția inițiată în 2008.

Detalii și program complet: UMF Cluj – Smart Diaspora 2025

Comentarii Facebook