Miercuri 21 Februarie

Urmează Apocalipsa traficului în Cluj! Am făcut rost de câteva date despre modul în care se va circula în timpul lucrărilor la metrou


Lucrările la Metroul Clujului vor fi de o complexitate greu de imaginat. Fără îndoială că nici Primăria Cluj-Napoca nu înțelege magnitudinea ”tsunamiului” pe care îl va crea în trafic.

Conform unor surse, Primăria Cluj-Napoca vrea să schimbe modul în care se circulă pentru a se putea lucra la gurile de metrou, dar nimic nu s-a spus în mod public, încă. În momentul în care a fost întrebat cum se va săpa la gurile de metrou, Primarul Emil Boc a declarat că acest lucru îl știu specialiștii. Nici despre propunerile de schimbare a modalităților de circulație nu s-a spus încă nimic oficial.

Din datele obținute se pare că cele mai mari probleme de trafic vor fi în Mănăștur, pentru că pe Clăbucet / strada Primăverii va apărea stația ”Natura Verde”. Pe acolo trece tramvaiul, astfel că pe durata lucrărilor acest mijloc de transport va fi desființat. În locul tramvaiului vor fi închiriate microbuze, care se vor putea strecura mai ușor pe străzile lăturalnice. 

Spre exemplu, pe strada Almașului se va face legătura între strada Primăverii și strada Câmpului. Pe această stradă acum sunt parcări pe ambele margini, dar se propune ca acestea să fie desființare și să se circule pe două benzi spre strada Câmpului. Ce nu oferă Primăria este o soluție pentru cei care au mașini acolo. Strada Almașului va reprezenta o deviere pentru Calea Florești.

WhatsApp Image 2023-10-30 at 09.21.36 (2).jpeg

Pe lângă stația din apropiere de depoul de tramvaie de pe strada Clăbucet / Primăverii, va mai fi o stație și la intersecția Primăverii cu Izlazului. Acestea sunt cele care afectează circulația tramvaielor. 

db04c0c45de1d3bf37c666790da29519.jpg

b7c58d48c4ebc48b1b227ee98fb27c4f.jpg

O altă zonă grea va fi la Platinia, unde se va face o altă stație de metrou, iar tot traficul trebuie deviat pe strada Berăriei, înainte de locul în care se va face săpătura. Culmea este că acum s-a terminat proiectul de la Platinia și urmează să fie spart din nou. Proiectul va avea stații de metrou prin tot centrul, astfel că ani de zile nu se va circula pe tronsonul Platinia - Calea Moților - Primăria Cluj-Napoca. 

La Platinia se va lucra și traficul va merge pe strada Berăriei si de acolo la Sala Polivalentă, fiind variante de cirulație pe lângă parc sau pe Bulevardul 1 Decembrie 1989 - Strada Dragalina. Aici va trebui redeschis traficul auto între Podul Napoca și Opera Maghiară, dar încă nu se știe clar ce se va întâmpla.  Tramvaiul va fi suspendat până la finalizarea stațiilor de metrou din Mănăștur.

De asemenea, în Piața Mihai Viteazu se vor face modificări în trafic, pentru că șoferii și transportul public trebuie să circule pe undeva. Se propune ca prin Piața Mihai Viteazu și pe strada Cuza Vodă să fie bandă dedicată de transport în comun. 

Untitled.png

WhatsApp Image 2023-10-30 at 09.23.06 (1).jpeg

Nu se știe cum se va circula în Mărăști, pentru că și acolo trebuie realizate stații de metrou. Cu siguranțâ vor apărea sensuri unice si traficul va fi deviat de pe arterele secundare. 

Comentarii Facebook