Sindicatul de la Aeroportul Cluj protestează din nou în fața Consiliului Județean Cluj


Sindicatul Independent al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj va protesta în perioada 25 - 27 iunie 2019, între orele 15:15 și 16:15, în fața Consiliului Judeţean Cluj, în numele angajaților aeroportului care s-au săturat să fie bătaia de joc a administrației judeţene şi a Preşedintelui Alin Păunel Tișe, anunță sindicaliștii. 

Toate nemulțumirile noastre au fost aduse în ultima perioadă la cunoştinţa comunității, a celor interesați de activitatea şi dezvoltarea aeroportului. 

Menţionăm că autoritatea tutelară continuă să exercite, în diverse moduri, presiune asupra noastră, ceea ce ne afectează munca, dar aduc și prejudicii financiare și de imagine Aeroportului. 

Pe timpul desfăşurării manifestației suntem deschiși în continuare dialogului”, a precizat președintele Sindicatului, Ana-Maria Crețu.

Sindicaliștii reclamă faptul că războiul surd declanșat de Consiliul Județean Cluj conducerii Aeroportului Cluj a dus la blocaj financiar, după ce mai bine de 5 luni instituția nu a avut buget, iar în plus o serie de finanțări europene sunt blocate, nefiind bugetate.

Aeroportul Cluj a subliniat cîteva dintre blocajele care au impact negativ asupra activității Aeroportului:

Neaprobarea accesării de finanțare europeană pentru dotări necesare desfășurării activității operaționale printre care autospeciale de stins incendii, în condițiile în care finanțarea europeană este de 98%, iar contribuția aeroportului ar fi de doar de 2% din valoarea acestora. Valoarea totală a echipamentelor este de 970.000 euro din care fonduri europene care pot fi atrase sunt în valoare de 950.000 euro, iar restul de 20.000 euro este contribuția proprie a aeroportului.

Neaprobarea condițiilor de formă și de conținut solicitate de către Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Transport din cadrul Ministerului Transporturilor pentru proiectele de investiții echipamente de securitate, fără niciun motiv întemeiat ceea ce ar putea duce la respingerea acestor proiecte. Valoarea echipamentelor de securitate este de aproximativ 11 milioane euro din care aproximativ 8,5 milioane euro este finanțare nerambursabilă.

Neaprobarea realizării unei noi căi de rulare absolut necesară întrucât calea de rulare Delta se află în exploatare de peste 50 de ani, inițial fiind pistă de decolare-aterizare și prezintă deteriorări majore și riscuri de siguranță. Acest obiectiv de investiții poate atrage finanțare europeană în valoare de aproximativ 7 milioane de euro.

Comunicate de presă prin care se anunță informații neadevărate privind ”breșe de securitate”, ”periclitarea siguranței” doar cu scopul de a denigra aeroportul, de a crea îngrijorare în rândul pasagerilor și companiilor aeriene și de a avantaja competitorii Aeroportului Internațional Cluj.

Prin aceste acțiuni intenționate de sabotaj făcute cu bună știință, se urmărește blocarea activității aeroportului, subevaluarea acestuia și favorizarea directă a aeroporturilor competitoare din România, dar mai ales favorizarea celor din Ungaria, Aeroportul Internațional Debrecen și Aeroportul Internațional ”Ferenc Liszt ”Budapesta. Conducerea aeroportului a sesizat consilierii județeni și comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Județean Cluj și va face în continuare demersuri pentru stoparea blocajelor activității aeroportului. 

Comentarii Facebook