VIDEO Primarul Dejului despre perchezițiile de care a fost vizat: „Mă știu nevinovat”/ Deși au blocat primăria, anchetatorii nu a dat nicio informație
Primarul Dejului, Morar Costan, despre perchezițiile de care a fost vizat: „Mă știu nevinovat”/ Deși au blocat primăria, anchetatorii nu au anunțat nimic oficial despre motivul perchezițiilor
Primarul Morar Costan, vizat acum 3 zile de percheziții a făcut o declarație pe acest subiect, astăzi, în cadrul Consiliului Local Dej.
La întrebarea unei consiliere el a dat câteva informații, însă destul de vagi, despre acțiunea organelor de anchetă:
„Sunt situații neplăcute de multe ori în activitatea administrativă și personală care nu crezi vreodată că se vor întâmpla. Acesta lucru s-a întâmplat și la noi, miercuri, când s-au făcut investigații la nivelul Primăriei Municipiului Dej. Eu am făcut comunicatul de presă și am cerut scuze dejenilor că nu au putut avea activitate angajații noștri și, cu siguranță, organele de control își vor face datoria până la capăt și noi vom răspunde tuturor cerințelor lor. Altceva mai mult nu vă pot spune. Eu mă simt că sunt corect, am fost corect, simt că sunt nevinovat în toată chestia aceasta, dar lucrurile se întâmplă de multe ori cum nu te aștepți. Sigur că te doare când vezi că anumite persoane abia așteaptă să fie ceva rău. Parcă se bucură în interiorul lor și chiar stau aproape să vadă dacă este ceva rău” a declarat Morar Costan în cadrul ședinței de azi,.
La trei zile de la perchezițiile care au blocat temporar activitatea primăriei și au produs îngrijorare, DIICOT nu a transmis nici măcar un comunicat în care să informeze cetățenii despre scopul acestora, lăsând loc multor speculații.
Primăria Dej a informat luni, la rândul său, că va coopera cu organele competente și a cerut scuze pentru întreruperea activității.
„Primăria Municipiului Dej dorește să informeze opinia publică cu privire la demararea unei anchete care vizează anumite activități administrative. Dorim să subliniem că instituția noastră tratează cu maximă seriozitate orice demers legal și este pe deplin angajată în sprijinirea autorităților competente pentru clarificarea tuturor aspectelor investigate.
Administrația locală susține pe deplin principiile legalității, transparenței, rămâne deschisă față de cetățeni și mass media și va comunica în mod transparent orice evoluție relevantă, cu respectarea cadrului legal.
Primăria oferă tot sprijinul necesar organelor de anchetă, punând la dispoziție documentele și informațiile solicitate.
Ne cerem scuze față de cetățenii care au fost afectați de suspendarea temporară a activității. Activitatea instituției se va desfășura în continuare, iar serviciile publice vor fi asigurate în mod normal pentru toți cetățenii”, arată Primăria Municipiului Dej.” au transmis reprezentanții administrației locale.
1 Comentariu