Nicușor Dan cere anchetă urgentă la Salina Praid: „Situația putea fi prevenită!” Mii de oameni sunt afectați de inundații devastatoare


Președintele Nicușor Dan a anunțat sâmbătă că va solicita premierului interimar, Cătălin Predoiu, să trimită Corpul de control la Salina Praid, pentru a identifica responsabilitățile în cazul inundațiilor recente care au afectat grav zona.

„Este o situație gravă care afectează o întreagă comunitate, mii de oameni. Pentru că putea fi prevenită, voi solicita prim-ministrului să trimită Corpul de control pentru a stabili cine este vinovat”, a declarat președintele, după ce a vizitat zona afectată și a participat la o ședință de lucru cu autoritățile implicate în intervențiile de urgență.

Măsuri pe termen scurt și lung

Nicușor Dan a explicat că autoritățile vor adopta atât soluții imediate, cât și strategii pe termen lung. În următoarele trei săptămâni, Compania Salrom va construi un „bypass” – o conductă menită să redirecționeze cursurile de apă care infiltrează solul și ajung în salină. Ulterior, apa va fi evacuată cu pompe de mare putere, în limitele admise de salinitate, către râuri.

Totodată, se va realiza un studiu tehnic, cu o durată estimată de 3-4 luni, pentru a evalua dacă întreaga salină poate fi salvată – inclusiv galeriile de exploatare aflate la adâncime – sau doar partea superioară, destinată turismului.

Președintele a anunțat și măsuri compensatorii pentru cei aproximativ 130 de angajați ai salinei care și-au pierdut locul de muncă. Acestea vor ține cont inclusiv de prevederile contractului colectiv de muncă.

Pentru localnicii care trăiau din turism și aveau forme organizate de activitate, Guvernul va analiza posibilitatea implementării unor scheme de sprijin similare celor din perioada pandemiei.

Soluții pentru prevenirea pe viitor a dezastrului

În ceea ce privește prevenirea unor incidente similare în viitor, șeful statului a menționat două direcții posibile: construirea unui lac de captare pentru situații extreme și devierea cursului râului. Aceste măsuri vor fi analizate printr-un studiu de fezabilitate care va include estimări de costuri și evaluarea celor mai bune soluții tehnice.

„Toate aceste lucruri ar fi trebuit făcute cu mult înainte”, a subliniat Nicușor Dan.


Comentarii Facebook