PSD Cluj acuză: Emil Boc dezinformează grosolan opinia publică în privința Napolact

 

Lideul PSD Cluj, Remus Lăpușan, îi acuză pe Emil Boc că dezinformează opinia publică în privința speculațiilor privind închiderea fabricii Napolact.

 

În cursul săptămânii trecute am participat la o întâlnire cu factori decizionali ai companiei FrieslandCampina România S.A. în București, la care au participat dl. Jan-Willem Kivits, CEO FrieslandCampina România, dl. Wouter Reijers, consolul onorific al Olandei la Cluj, dl. Reinder Schaap, consilier agricol al Ambasadei Olandei la București. Pe lângă subiectul principal, fabrica de branză de la Țaga, s-a discutat și aspectul unei eventuale închideri a producției la unitatea de procesare de la Baciu, FrieslandCampina România S.A. Cu această ocazie reprezentanții companiei au asigurat că până în prezent nu s-a discutat și nu s-a luat vreo decizie care să ducă la încetarea activității de producție, mai mult, prelungirea contractelor cu fermierii din zonă a fost un argument al faptului că nu se dorește acest lucru. 

 

Solicitarea verificării condiției de igienă anunțate de Emil Boc este de-a dreptul revoltătoare în condițiile în care acest obiectiv are implementat toate standardele de igenă și siguranță a alimentelor având condiții de procesare identice cu unitățile de top din Uniunea Europeană”, a declarat Ioan Oleleu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

 

PSD Cluj îi amintește edilului Emil Boc bilanțul sumbru pe care dumnealui și partenerii săi, Sorin Apostu și Alin Tișe l-au lăsat moștenire clujenilor, alungarea investitorilor străini fiind sportul preferat al PDL Cluj.

 

Emil Boc nu trebuie să uite că în timpul guvernării sale, atât la nivel național cât și la nivel local,  a reușit performanța de a alunga marii investitorii străini la Cluj, Nokia, Ursus și ING fiind doar câteva exemple. Dl. Boc trebuie să se ocupe de administrarea orașului nu de speculații inutile și ineficiente comunității noastre” a declarat Remus Lăpușan. președintele PSD Cluj.

 

Emil Boc a declarat miercuri, după ce ziarul Ziua de Cluj a scris că Napolact se închide, că olanezii nu își pot bate joc de clujeni. Citește AICI declarația. 

 

După câteva ore, oficialii Napolact au trimis un comunicat de presă prin care declară că articolul de presă este o pură speculație.

 

Fabrica Napolact Cluj nu se ÎNCHIDE: ”Sunt speculații” - Citește poziția companiei

Comentarii Facebook