Boc atacă dur decizia de mutare a Napolact de la Cluj: Își bat joc de Cluj - VIDEO

 

Primarul Emil Boc a declarat că mutarea fabricii Napolact de la Cluj la Târgu Mureș, cel mai probabil, este o bătaie de joc la adresa clujenilor.

 

Am discutat și cu domnul prefect despre acest subiect. Sper ca până la urmă cei de acolo să răspundă invitației pe care autoritățile au lansat-o. Eu aș face foarte sec și direct un apel foarte direct Guvernului să verifice condițiile de privatizare. Să verifice îndeplinirea condițiilor sanitare și de mediu, pe care această firmă le are, pentru că nu își poate bate joc de Cluj și de județul nostru, doar așa pentru că cineva are un moft. Eu înțeleg că trăim într-o epocă dinamică din punct de vedere al afacerilor, dar nu trebuie ca o privatizare să fie transformată într-un moft al unui investitor, pentru că Napolactul nu este doar o proprietate a cuiva, este un brand al acestui oraș, al Transilvaniei.

 

Cer Guvernului imperativ să utilizeze instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a împiedica abuzul, în cazul în care Napolactul decide să se mute de aici. Repet, Guvernul are la dispoziție instrumente. ANAF -ul se poate uita la hârtii. La un asemenea gest trebuie ca și statul să nu rămână pasiv. 

 

Economia de piață nu înseamnă junglă. Înseamnă și respectarea regulilor jocului. De aceea eu sunt uimit de această decizie a Napolactului, pentru că dacă Napolactul nu a mers la Cluj, atunci ce a mers la Cluj. Nu cred că este clujean care dacă merge la alimentara, să nu ia lapte sau unt. Dar statul trebuie să fie mult mai atent”, a declarat primarul Emil Boc.

 

Reprezentanții FrieslandCampina nu au confirmat o eventuală închidere a fabricii de la Cluj.

Comentarii Facebook