Ponta e convins că Băsescu îl va desemna premier și după alegeri

 

Premierul Victor Ponta a anunțat că este convins că președintele Traian Băsescu îl va desemna încă o dată pentru funcția de prim ministru/ 

 

Băsescu a declarat marți că ar simţi dispreţ pentru nominalizarea unui premier care a contribuit la suspendarea sa. Ponta a răspuns: ”Dumneavoastră îl mai luaţi în serios pe domnul Băsescu?”.

 

Nu era domnul Băsescu cel care zicea, prin ianuarie-februarie că nu mă numeşte niciodată? M-a numit pe 27 aprilie, ce să facă. Eu nu cred că m-a numit din plăcere sau din iubire. Asta e, aşa o să facă şi după alegeri”, a mai afirmat Victor Ponta.

 

Nu ştiu dacă vă daţi seama ce simte un preşedinte când i se cere să mai numească o dată un prim-ministru care a participat cu toată forţa la suspendarea lui din funcţie”, a spus Băsescu, la B1 TV, precizând că simte ”dispreţ”.

 

Președintelui i s-a spus că în politică mai trebuie să înghiţi şi câte o broască râioasă, dar Băsescu a replicat: ”Da, dar nu trebuie să înghiţi porci, o broscuţă mai merge, dar un porc e greu de înghiţit”.

Comentarii Facebook