Joi 12 Decembrie

PE i-a dat o ”palmă” Rovanei Plumb. Candidata PSD pentru funcţia de comisar european pe Transporturi RESPINSĂ


Rovana Plumb a primit un vot negativ, joi, în Comisia juridică a Parlamentului European pentru funcţia de comisar european, a anunţat europarlamentarul Siegfried Mureşan.

Breaking news. Candidatura Rovanei Plumb a fost respinsa acum cu larga majoritate de Comisia Juridica a Parlamentului European. In favoarea Rovanei Plumb au votat 6 europarlamentari. Impotriva Rovanei Plumb au votat 15 europarlamentari. S-au abtinut 2 europarlamentari”, a scris Siegfried Mureşan, joi, pe Facebook.

Eurodeputatul PNL a adăugat că ”fără avizul Comisiei Juridice audirea din Comisia de Transport nu poate avea loc”.

Liberalul explica, cu o zi înainte de audierea din Comisia Juridică a PE, că informaţiile transmise de Rovana Plumb cu privire la nepotrivirile din declaraţiile de avere nu au convins Comisia JURI şi de aceea forul legislativ a decis să o audieze pe aceasta.

Înaintea audierilor în Parlamentul European, Comisia juridică din Parlament are obligaţia de a examina declaraţiile de interese financiare ale tuturor candidaţilor la funcţiile de comisar europeni. Fără confirmarea din partea Comisiei juridice a absenţei conflictelor de interese în declaraţie se suspendă procedura pentru numirea comisarului desemnat. În cazul în care Comisia juridică constată nereguli în declaraţiile de interese financiare, comisarului desemnat i se solicită să furnizeze informaţiile suplimentare şi poate decide, atunci când este cazul, să îl invite pe comisarul desemnat la o discuţie. Acesta este şi cazul doamnei Rovana Plumb. Comisia juridică a solicitat mai multe informaţii în scris din partea doamnei Plumb după ce a constat mai multe diferenţe între declaraţia de interese financiare prezentată la Bruxelles şi declaraţiile oficiale din România.Doamna Plumb a răspuns în scris solicitărilor Comisiei juridice însă informaţiile transmise nu au convins. De aceea, Comisia juridică a trecut la următorul pas şi a invitat-o pe doamna Plumb mâine la o audiere extraordinară”, a scris Siegfried Mureşan, pe Facebook.

Comentarii Facebook