Geoana a explicat de ce a fost in vizita la Vantu, inaintea alegerilor din 2009!


Mircea Geoana a explicat la un an de la pierderea alegerilor motivul pentru care l-a vizitat pe Sorin Ovidiu Vantu.

Fostul candidat la presedintie a postat pe blogul personal o confesiune video in care explica greselile comise.

"Ce am cautat la domnul Vantu cu o seara inainte de dezbaterea finala de la postul Realitatea TV. Aveam informatii ca echipa lui Traian Basescu era in posesia intrebarilor pe care moderatorul trustului Realitatea urma sa le adreseze celor doi candidati in dezbaterea de a doua zi. Si am dorit sa aflu de la sursa, de la patron, care sunt aceste intrebari si daca se poate asigura un teren de joc egal intre cei doi candidati. Nu cunosteam si nu cunosc nici astazi episodul d-lui Popa si arestarea lui cu o zi inainte de acest eveniment, undeva prin Asia. Domnul Basescu a mintit ca vizita mea avea legatura cu acest subiect", a spus Mircea Geoana.

"Nu am discutat cu domnul Vintu acest subiect. Discutia noastra, extrem de scurta, a fost legata de intrebarile si de dezbaterea de a doua zi. Ea a fost purtata la patronul trustului Realitatea Catavencu. La domnul Vantu acasa nu este nici jacuzzi si nu sunt un mare amator de jacuzzi, nici masa de sah. Este un personaj cu un important handicap locomotor, care se deplaseaza greu. Si am incercat sa aflu inainte de dezbatere daca intr-adevar dezbaterea se desfasoara pe un teren echilibrat. Atat si nimic mai mult. Dupa prezidentiale, contactul meu cu domnul Vintu a fost incheiat, n-am discutat nici de afaceri, nici de Popa, nici despre un alt subiect de natura economica", a mai spus Geoana.

Geoana a mai afirmat ca inainte de inceperea confruntarii finale cu Traian Basescu, de la Palatul Parlamentului, a aflat ca a fost fotografiat in momentul in care a intrat in casa lui Vantu si ca aceste imagini au aparuit in Academia Catavencu. "Victor Ponta, care era purtatorul de cuvant al campaniei, mi-a spus: Daca va intreaba daca ati fost la Vantu, mintiti si spuneti ca ati fost acasa la nevasta!. Am preferat sa spun adevarul. Poate ca este o forma de naivitate, poate o greseala", a mai povestit Geoana.

Comentarii Facebook