Miercuri 11 Decembrie

Funcționarii din primării și consilii județene îl somează pe Ponta: Avem salarii de 1000 de lei

 

Sindicaliștii din Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) îl somează pe Victor Ponta și îi cer să le rezolve problemele de natură salarială.

 

Aceștia solicită ”reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii”. De asemenea, angajații mai cer ”creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”.

 

Sindicaliștii îi reamintesc premierului Victor Ponta că ”peste 50% din salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora au venituri de până în 975 lei (salariul minim pe economie) datorită politicilor discreţionare în ceea ce priveşte salarizarea”. 

 

Președintele FNSA, Valer Suciu, a declarat că funcționarii vor intra în grevă generală, dacă premierul nu va organiza până în data de 6 martie 2015 ”o întâlnire cu reprezentanţii federaţiei noastre, la care să fie prezenţi reprezentanţi cu putere de decizie în cadrul Guvernului României, pentru a veni în sprijinul salariaţilor din administraţia publică locală, oferind soluţii şi termene concrete pentru soluţionarea revendicărilor noastre minimale”.

Comentarii Facebook