Din 1 iulie 2019, clujenii vor fi obligați să colecteze selectiv deșeurile menajere


Conform ordonanței 74 care modifică Legea 211, din 1 iulie 2019, toți românii vor trebui să adune deșeurile selectiv, pe patru fracții: plastic, sticlă, hartie și menajer. Cei care vor face acest lucru, ar urma să plătească mai puțin la salubritate, chiar deloc.

Prin Ordonanța 74, de anul trecut din iulie, Legea 211 a fost modificată, iar toate UAT -urile (n.red. Primăriile) vor fi obligate să asigure colectarea deșeurilor pe patru fracții. Până acum exista obligativitatea, dar se putea colecta pe două fracții, pe cea umedă și pe cea uscată. Pentru a putea aplica aceste prevederi ale Ordonanței 74 sunt niște lucruri care trebuie făcute. Nu în tot orașul punctele gospodărești au patru containere. Marea majoritate a punctelor gonspodărești sunt prevăzute cu două containere de 1,1 metri cubi, dar am început proiectul de puncte gospodărești îngropate, care sunt prevăzute din start cu patru containere. În acest moment avem 80 de puncte gospodărești îngropate și mai avem o achiziție de 200 de puncte îngropate (în Cluj-Napoca sunt în total 660 de puncte gospodărești) și vom continua până când vom îngropa toate punctele unde proprietatea este clară. 

Din 30 iulie, obligația noastră este să avem asigurată, în toate punctele gospodărești, colectarea pe patru fracții. Asta înseamnă că acolo unde avem două containere, firmele vor suplimenta până la patru.

Pe lângă aceasta, firmele vor fi nevoite să își asigure mașini pentru ridicarea tuturor fracțiilor, pentru a evita situațiile care mai apăreau, în care firmele colectau în aceeași mașină tot gunoiul. Oamenii se întrebau pe bună dreptate de ce fac ei un efort să colecteze selectiv, dacă totul se pune în același loc. Operatorii au fost amendați pentru aceste abateri”, a explicat pentru Știri de Cluj city manager-ul municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Șurubaru.

Conform noilor prevederi, clujenii vor primi de la firmele de salubritate saci menejeri pe diferite culori, pentru ficare fracție. 

Vom asigura populației saci diferiți pentru toate fracțiile: sticlă, plastic, hartie și umed/menajer. Vrem să implementăm cu firmele un program orar de colectare pentru că unele puncte se vor umple mai repede. Acum nu avem un orar.

De aici încep problemele, care vor necesita îmbunătățiri. La case este mult mai simplu pentru că se colectează în două zile separate, umedul și voluminosul. Problema este mai complicată la asociațiile de proprietari, dar această ordonanță de urgență prevede sancțiuni și pentru cetățeni și pentru firme. Aceasta este singura pârghie prin care încercăm să implementăm legea.

Poliția locală va urmări firmele pentru a ridica la timp gunoaiele. La rândul lor, cetățenii trebuie să înțeleagă că este o necesitate. Acum avem discuții avansate cu operatorii de salubritate în privința prețurilor. În momentul în care ei vor veni să propună tarife distincte, pentru cel selectat și pentru cel care nu este selectat, noi vom insista ca reciclabilul să nu coste nimic. Dacă omul va colecta selectat, nu va plăti nimic, numai pentru menajer și cel amestecat se va plăti. La bloc, asociațiile de locatari vor plăti mai puțin pe locatar și credem că oamenii vor vorbi între ei și vor încerca să se convingă unii pe ceilalți că este benefic să adune selectiv”, a mai spus Gheorghe Șurubaru.

Pentru ca totul să funcționeze ca la carte, firmele de salubritate vor trebui să facă investiții în utilaje și personal suplimentar. 

Graficul de implementare a proiectului este foarte clar:

- Până în 30 martie va fi aprobat și votat în Consiliul Local noul regulament de salubritate

- Pănă în 30 aprilie vor fi negociate și aprobate tarifele distincte pentru operatori conform legii

- Până în 30 iulie trebuie semnate contractele cu operatorii pentru cele petru fracții

Comentarii Facebook